24 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMăsuri de ordine publică la meciul de handbal dintre echipele Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Budapest Bank

Măsuri de ordine publică la meciul de handbal dintre echipele Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Budapest Bank

În ziua de 16 noiembrie 2007, începând cu orele 19.30, va avea loc în Sala Sporturilor „Traian” din municipiul Rm. Vâlcea, jocul de handbal feminin dintre echipele Oltchim Rm.Vâlcea şi Budapest Bank FTC – Ungaria  din cadrul grupei D a Ligii Campionilor.
Măsurile de ordine publică ce se vor adopta pe timpul desfăşurării partidei de handbal vor fi asigurate de peste 150 jandarmi din Inspectoratul Judeţean Vâlcea.
Pentru evitarea evenimentelor negative, se vor adopta următoarele măsuri:
-accesul  în sală va fi permis numai pe bază de abonamente sau bilete eliberate pentru această competiţie, indiferent de vârsta şi sexul spectatorilor, în ziua menţionată începând cu orele 17.00, astfel:
–  pe la intrarea nr. 4 numai posesorii de bilete pentru Tribuna a II-a;
 – pe la intrările nr. 1 şi 7 numai posesorii de abonamente pentru Tribuna I;
-jurnaliştii acreditaţi pentru aceste meciuri vor avea acces în sală pe la intrările  nr. 1şi 7;
-galeria echipei Oltchim Rm.Vâlcea va avea acces în sală pe la intrarea nr. 6, în limita a 50 de persoane, iar cea a oaspeţilor pe la intrarea nr. 2;
-echipele de handbal şi delegaţiile ce le însoţesc vor avea acces în sală pe la intrarea nr. 8;
-nu este permisă intrarea în sală a persoanelor aflate sub influenţa băuturilor  alcoolice ori a celor care au interdicţie de acces în baza prevederilor Ordonanţei 11/2006;
-se interzice introducerea în sală a băuturilor alcoolice, a petardelor, substantelor explozive sau fumigene, a băuturilor răcoritoare în recipiente precum şi a materialelor dure care prin folosire pot pune în pericol integritatea corporală sau sănătatea altor persoane;
-se interzice aruncarea cu obiecte în suprafaţa de joc, arborarea de inscriptii, banere, embleme sau alte materiale de publicitate vizuală ce incită la denigrarea ţării şi a naţiunii, la ura naţională, rasială, religioasă, cu conţinut obscen sau antisemit;
-se interzice introducerea în sală  a animalelor de companie;
-se va interzice accesul autovehiculelor în zonele rezervate, adiacente sălii sporturilor, fără permis de acces eliberat pentru acest joc;
-biletele ori abonamentele valabile vor fi prezentate atât cordoanelor de jandarmi din exterior cât şi personalului aflat la intrările în sală;
-la barul din incinta Sălii Sporturilor  Traian nu se vor comercializa bauturi alcoolice, iar cele fără alcool sau racoritoare se vor comercializa doar la pahare din plastic;
Rugăm spectatorii posesori de bilete şi abonamente :
-să respecte toate precizările formulate de organizatori în baza prevederilor Ordonanţei nr. 11 din 26 01 2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport;
-să utilizeze timpul suficient lăsat de la deschiderea sălii (ora 17.00) pentru a se prevenii aglomeraţia la uşile de acces ;
-să dea dovadă de calm pentru a se face un acces corect în vederea evitării busculadelor;
-să nu se simtă lezaţi pentru controlul corporal care se va face în cadrul cordoanelor de filtrare şi la intrarea în sală;
-să nu blocheze scările tribunelor şi căile de acces, să-şi ocupe din timp locul în tribună şi să aibă un comportament civilizat, fără manifestări obscene;
 Vor fi verificate atent toate biletele ori abonamentele pentru a se preveni accesul persoanelor care posedă astfel de documente de acces xerocopiate sau falsificate. Este strict interzisă pătrunderea spectatorilor în suprafaţa de joc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS