Deşi există prevederea legală, Ordonanţa Guvernului nr. 91/2005, nici un cetăţean din Olt nu a solicitat ajutorul pentru achiziţionarea şi montarea centralelor termice de apartament / arzătoare în cursul lunii trecute. Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a raportat că nu au fost plăţi efectuate, motivul pentru care nu se solicită acest ajutor fiind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii: să se încadreze sub un anumit plafon al veniturilor/membru de familie şi… să se încălzească la momentul solicitării ajutorului cu sobă de teracotă, persoanele cu venituri reduse care locuiesc la bloc şi care nu şi-au achiziţionat o centrală termică neavând nici o şansă.
Au fost plătite în schimb, luna trecută, ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri în valoare de 13.115.510 lei (131 miliarde de lei vechi), numărul beneficiarilor fiind 65.739.