Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, a declarat astăzi că trimiterea celor certaţi cu legea în deşert nu se va întâmpla prea curând, deşi a admis că afirmaţia sa iniţială nu a fost inspirată şi a adăugat că nu a primit nicio cerere de demitere, aşa cum a susţinut liderul PSD Cristian Diaconescu.
"Poate că trebuia să fiu mai atent în momentul în care am făcut acea afirmaţie, dar îmi menţin opinia că nu consulii şi diplomaţii României creează probleme în afară, ci sunt oameni care sunt certaţi cu legea. Sigur că soluţia nu este trimiterea lor în deşert, asta e foarte limpede şi nici n-o să se întâmple prea curând, dar trebuie să ne punem foarte bine problema celor care pleacă şi acolo se asociază fie unor ocupaţii dincolo de limita legii, fie intră în medii care nu-i ajută absolut deloc", a afirmat Adrian Cioroianu, înainte de şedinţa Biroului Politic Central al PNL, în care este de aşteptat să se discute şi cazul său, având în vedere că au existat voci liberale care au criticat atitudinea ministrului, calificată drept "inadmisibilă".
Demnitarul a admis că declaraţia sa cu privire la deportările în deşertul egiptean "nu a fost una inspirată", însă a ţinut să adauge că "toate eforturile pe care le fac autorităţile în afară, oricare ar fi ele şi oricât ar costa, pot fi subminate de astfel de acte necugetate ale unor oameni care se feresc şi de autorităţile române şi de cele ale statelor gazdă", potrivit NewsIn.
Cioroianu susţine că trimiterea în deşert a infractorilor „n-o să se întâmple prea curând”
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

