Decanii, prodecanii şi şefii de catedre din facultăţile cu profil economic din marile centre universitare din ţară s-au adunat la Craiova pentru a participa la un schimb de experienţă pe teme de management şi marketing. În cadrul workshop-ului „Competenţe în management şi marketing“, care s-a desfăşurat vineri, 9 noiembrie, la Casa Universitarilor din Craiova, cadrele universitare au dezbătut teme ca instruirea practică a studenţilor în programele de studiu, importanţa studiului de caz, punctele comune şi diferenţele între planurile de învăţământ în ciclurile de licenţă şi master sau profilul absolventului din domeniile de licenţă management şi marketing. „Din doi în doi ani, cadrele didactice de la catedra de Management şi Marketing din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Craiova se întâlnesc cu colegii lor din centrele universitare din ţară. Această acţiune îşi propune perfecţionarea cadrelor didactice, este un schimb de opinii, din care fiecare dintre noi are ceva de învăţat“, a explicat prof. univ. dr. Tudor Nistorescu, şeful catedrei de Management şi Marketing din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor.
Cadrele universitare invitate la acest workshop îşi vor publica articolele prezentate în timpul dezbaterilor în revista Management şi marketing a facultăţii craiovene.

