28.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCongresul SUA se teme că Pământul va fi lovit de un asteroid

Congresul SUA se teme că Pământul va fi lovit de un asteroid

Membrii Congresului american au criticat astăzi Agenţia Spaţială Americană (NASA) pentru intenţia sa de a reduce fondurile pentru supravegherea asteroizilor, afirmând că zgârcenia sa ar putea duce la o catastrofă planetară, transmite AFP.
NASA s-a apărat explicând că riscurile ca un asteroid de dimensiunile celui care a dus la dispariţia dinozaurilor să lovească Pământul sunt "mult prea infime" pentru a consacra acestui domeniu mai mare.
În 2005, Congresul ceruse NASA să supravegheze 90% dintre asteroizii cu diametru de 140 de metri sau mai mari.
Însă pentru a putea îndeplini dorinţa preşedintelui George W. Bush de a trimite din nou oameni pe Lună până în 2020, NASA a consacrat o mare parte din bugetul său acestui obiectiv. În practică, NASA nu supraveghea oricum decât asteroizii cu diametrul mai mare de un kilometru, care nu se află în apropierea Pământului decât o dată la o sută de mii de ani.
Totuşi, au remarcat membrii subcomisiei pentru spaţiu şi aeronautică a Camerei Reprezentanţilor, un asteroid botezat Apophis, cu diametrul de 250 de metri, s-ar putea apropia periculos de mult de Pământ în 2029.
Congresmanul Tom Feeney a explicat că, potrivit cifrelor NASA, 20.000 de obiecte mici ar putea lovi Pământul şi cauza pagube de amploare regională.
Donald Yeomans, oficial NASA care coordonează programul de supraveghere a asteroizilor a vrut să-i liniştească pe congresmeni, explicând că şansele ca Apophis să reuşească să traverseze un "gol gravitaţional" şi să lovească Pâmântul în 2036 sunt de una la 45.000.
"Este o situaţie foarte improbabilă, şansele ca acest lucru să se întâmple se apropie de zero", a spus el.
Scott Pace, şeful programului de analiză şi evaluare al NASA, a explicat la rândul său că agenţia nu poate face mai mult în materie de detectare a asteroizilor, "date fiind resursele limitate şi obiectivele strategice în care este angajată".
NASA consacră un buget anual de 4,1 milioane de dolari supravegherii asteroizilor.
Asteroizii capabili să provoace extincţia omenirii, cu un diametru de cel puţin 10 kilometri şi comparabili cu acela care a lovit peninsula Yucatan din Mexic în urmă cu 65 de milioane de ani, sunt foarte rari, potrivit NASA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU