16.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOgăraru, om de bază la lăncieri

Ogăraru, om de bază la lăncieri

Echipa la care sunt legitimaţi jucătorii români George Ogăraru şi Nicolae Mitea a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, formaţia Roda Kerkrade, într-un meci din etapa a 10-a a campionatului Olandei. Ogăraru a fost integralist şi a pasat decisiv pentru Klaas Jan Huntelaar, în minutul 22, când acesta din urmă a deschis scorul pentru gazde. Pentru Ajax au mai marcat Luis Suarez (’42), Albert Luque (’46) şi Romedhal (’90+1). Roda Kerkrade a punctat prin Lamah (’38) şi Hadouir (’75). Nicolae Mitea, care este accidentat, nu a fost inclus în lotul „lăncierilor“.
Tot în Eredivisie, formaţia FC Utrecht, fără mijlocaşul român Lucian Sânmărtean, accidentat, a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de NAC Breda.
După 10 etape, Ajax Amsterdam este lider în clasament, cu 24 de puncte, la egalitate cu următoarea clasată, Feyenoord Rotterdam, dar cu un golaveraj superior. Campioana en-titre, PSV  Eindhoven, ocupă locul trei, cu 23 de puncte. FC Utrecht se situează pe poziţia a 12-a, cu 12 puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS