Știri de ultima orăActualitateCisternă cu motorină răsturnată la Malu Mare

Cisternă cu motorină răsturnată la Malu Mare

O cisternă a Petrom, încărcată cu 13 tone de motorină, s-a răsturnat astăzi pe DN55 Craiova – Bechet, în comuna doljeană Malu Mare. Accidentul s-a produs în jurul orei 12.00 şi nu s-a soldat cu victime, însă incidentul a fost la un pas de producerea unui incendiu de proporţii, întrucât motorina a început să se scurgă din maşina răsturnată în şanţul de la marginea drumului. La faţa locului s-au deplasat pompierii şi reprezentanţii Apărării Civile, care, cu sprijinul jandarmilor şi poliţiştilor, au izolat zona, îndepărtând curioşii, apoi au luat toate măsurile pentru a preîntâmpina izbucnirea unui incendiu.
Din primele cercetări, poliţiştii craioveni de la Circulaţie au stabilit că şoferul autocisternei, care se deplasa dinspre Craiova către Bechet, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de un autotir care venea din sens opus. Cele două maşini de mare tonaj s-au "şters" reciproc, rupându-şi însă doar retrovizoarele, moment în care şoferul cisternei s-a speriat şi a tras de volan dreapta,  răsturnându-se cu maşina pe marginea drumului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS