Cele trei victime ale exploziei produsă duminică dimineaţă, într-un bloc din municipiul Hunedoara se află în stare gravă. Doi răniţi, o femeie şi un bărbat, ambii de 57 ani, sunt internaţi la secţia de „Chirurgie plastică şi Operatorie” din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara –Deva. A treia victimă, o fetiţă de 6 ani, se află sub supravegherea atentă a medicilor Spitalului „Louis Ţurcanu” Timişoara.
Potrivit medicilor deveni, starea de sănătate a celor doi răniţi, Adela şi Petru Spătaru este gravă, dar au fost stabilizaţi din punct de vedere medical. În urma deflagraţiei, femeia a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, în timp ce soţul ei, prezintă arsuri pe jumătate din corp. Micuţa Lorena Spătaru, nepoata celor doi este internată la Timişoara cu arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, fetiţa fiind supusă unei intervenţii chirurgicale. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia şi şansele de supravieţuire a celor trei victime. Pe de altă parte, autorităţile locale hunedorene au luat măsuri pentru ajutorarea celor 77 de locatari afectaţi de explozie. Un număr de 42 de persoane au fost cazate în internate ale unităţilor deînvăţământ din Hunedoara. În timp ce, în blocul D18, de pe Strada Prutului, Cartierul Micro 6 al municipiului Hunedoara, în care s-a produs deflagraţia, autorităţile locale au montat uşi la toate cele 19 apartamente afectate. Reabilitarea, în regim de urgenţă, a locuinţelor, va continua cu sprijinul societăţilor specializate în construcţii. Totodată, Comitetul local pentru Situaţii de Urgenţă convocat la Primăria Hunedoara a decis acordarea unor ajutoare de urgenţă din fondurile constituite special în acest sens. Inspectoratul de Stat în Construcţii Hunedoara a stabilit că apartamentele 25 şi 29 au structura de rezistenţă afectată urmând a se găsi soluţiile necesare pentru consolidarea acestora. Accesul în zona blocului în care s-a produs explozia este limitat, zona fiind păzită de poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari. Cei 77 de locatari evacuaţi din imobil şi-au petrecut noaptea la rude, prieteni sau în locurile de cazare puse la dispoziţie de Primăria Hunedoara. Oamenii au putut ieri să pătrundă în locuinţe pentru a-şi lua bunuri.
Explozia s-a produs duminică dimineaţă, în jurul orei 3.40. Toate cele patru etaje ale blocului au fost afectate. Suflul exploziei a distrus şi ferestrele unei şcoli din apropiere şi de la blocurile vecine, cât şi trei autoturisme parcate în zonă. Primele verificări efectuate de echipele E.ON Gaz Distribuţie au condus la ipoteza că explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze ca urmare a modificării instalaţiei pe gaz din apartamentul 25 situat la primul etaj al blocului. „În apartamentul în care s-a produs explozia au fost depistate un convector şi un boiler cu funcţionare pe gaze naturale instalate ilegal, fără autorizare din partea E.ON Gaz Distribuţie”, se arată în comunicatul emis de E.ON Gaz Distribuţie. Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă.

