Știri de ultima orăActualitateControlul rovinietei se va face printr-un sistem electronic

Controlul rovinietei se va face printr-un sistem electronic

Compania de Drumuri va utiliza, din 2008, un sistem electronic pentru controlul vehiculelor în ceea ce priveşte rovinieta, iar sistemele vor fi instalate pe drumurile naţionale, a anunţat astăzi directorul companiei, Mihai Grecu.
"Consider că ar trebui să fie un control riguros în trafic în ceea ce priveşte deţinerea de roviniete. Din 2008 va exista un sistem electronic care să verifice fiecare maşină, după sistemul existent în Ungaria. Practic, vor exista nişte camere video pe drumurile naţionale, iar şoferii vor fi verificaţi în mers", a adăugat Grecu.
Potrivit acestuia, rovinieta pentru o zi nu este profitabilă, în condiţiile în care costul de producţie este mai mare decât preţul cu care este comercilizată. Totodată, Grecu a explicat că Ministerul Transporturilor analizează în acest moment propunerea privind creşterea tarifului rovinietei de la 1 ianuarie 2008. "În 2002 am stabilit un calendar în baza căruia din 2008 preţul rovinietei va creşte cu 66%. Ministerul Transporturilor analizează problema şi va stabili cu cât va creşte tariful, însă cu siguranţă creşterea va fi mai mică", a adăugat Grecu.
CNADNR a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că preţul unei roviniete pentru 12 luni va creşte, de la 1 ianuarie 2008, de la 16 euro pentru autoturismele Euro II şi 24 euro pentru cele non-euro la 28 euro pentru cele Euro II,respectiv 40 euro, tarifele fiind prevăzute în Ordonanţa 15/2002 pentru introducerea tarifului de utilizare a drumurilor. În conformitate cu Legea nr. 101/2007, rovinieta se poate achita atât de către utilizatorii români, cât şi de utilizatorii străini pe perioade de 7 zile, 30 zile, 6 luni şi 12 luni, fapt ce va duce la creşterea numărului de roviniete ce vor fi eliberate în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS