Știri de ultima orăActualitateDoi comercianţi ilegali de ţigări din Târgovişte, depistaţi de poliţişti

Doi comercianţi ilegali de ţigări din Târgovişte, depistaţi de poliţişti

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare, au acţionat sâmbătă pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care se ocupă cu comercializarea de mărfuri contrafăcute, în pieţele din municipiu.
Pe timpul desfăşurării acţiunii a fost verificată activitatea economică a 15 societăţi comerciale, 14 asociaţii familiale, 23 persoane fizice autorizate şi 24 producători particulari.
În Piaţa 1 Mai din Târgovişte, poliţiştii au identificat două asociaţii familiale care deţineau în vederea comercializării 250 de pachete de ţigarete de mărci străine, ce purtau banderole de marcaj falsificate. Unele dintre banderolele de marcaj proveau din Republica Moldova, iar altele nu aveau banderole.
Comisarii Gărzii Financiare au aplicat două sancţiuni contravenţionale conform OUG nr. 92/2003, în valoare totală de 40 000 RON, dispunând confiscarea întregii cantităţi de ţigarete şi suspendarea activităţii de comercializare a ţigaretelor pentru cei doi agenţi economici pentru o perioadă de o lună de zile.
Faţă de unul dintre cei doi agenţi economici s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că a pus în circulaţie ţigarete cu banderole de marcaj falsificate. Comerciantul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În continuare, se desfasoara activitati de investigare si cercetare, pentru stabilirea întregii activitati infractionale a persoanelor depistate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS