Când peştii numără oile…

La fel ca mamiferele şi păsările, cei mai mulţi peşti dorm. Cercetătorii însă şi-au pus de mult întrebarea dacă anumite specii de peşti, ca, de exemplu, peştele-zebră, care nu are pleoape, pot cădea în braţele lui Morfeu. Un studiu franco-american publicat în revista PLoS arată nu doar că aceste vertebrate subacvatice dorm noaptea, ci şi că peştii pot suferi de insomnii. Prin urmare, rezultatele acestui studiu sunt ideale pentru a înţelege mecanismele somnului, ce sunt comune oamenilor şi peştilor. Sub îndrumarea profesorului Emmanuel Mignot, o echipă formată din cercetători de la Universitatea Stanford şi de la Şcoala Normală Superioară au încercat să descopere care sunt etapele somnului în cazul peştilor-zebră. Au constatat că, atunci când dorm, aceşti peştişori transparenţi plutesc undeva la mijlocul acvariului sau se lasă pe fundul acestuia şi reacţionează mult mai lent în caz de pericol. Cercetătorii au mai descoperit că, dacă sunt privaţi de somn timp de mai multe ore consecutiv, când sunt lăsaţi să adoarmă, peştii dorm mai mult decât de obicei. În cadrul aceluiaşi experiment, curioşii oameni de ştiinţă au mai aflat că o anumită moleculă numită orexină joacă un rol foarte important în reglarea somnului peştilor-zebră.       S-a constatat că, atunci când receptorii cerebrali sensibili la orexină sunt suprimaţi prin manipulare genetică, timpul de somn al peştilor-zebră se reduce cu 30 la sută şi, mai mult decât atât, programul de somn se dereglează. Se bănuieşte că, în cazul mamiferelor, orexina influenţează apariţia narcolepsiei, o afecţiune ce se manifestă prin reprize neaşteptate de somn, când bolnavul adoarme brusc, oricând şi oriunde, fără să poată controla acest fenomen. Mignot şi colaboratorii săi sunt de părere că descoperirea lor arată că peştii-zerbă pot fi folosiţi ca model animal pentru analiza circuitelor cerebrale de reglare a somnului la oameni.  Mignot spune că, în afară de faptul că sunt uşor de crescut, peştii-zebră prezintă marele avantaj de a fi transparenţi, prin urmare, cercetătorii nu trebuie să-i disece pentru a le putea analiza sistemul nervos.