Atacantul brazilian Romario, de 41 de ani, încă neretras oficial din fotbal, a fost numit în funcţia de antrenor al echipei Vasco da Gama, urmând să ocupe acest post temporar, până la numirea altui tehnician. Romario îl înlocuieşte pe Celso Roth, demis luni de preşedintele clubului, Eurico Miranda. „Am luat doar cinci puncte din ultimele 30 posibile, aşa că era normal să schimb ceva. Am vorbit cu Romario şi a acceptat această responsabilitate“, a declarat preşedintele Miranda. Roth a fost al doilea antrenor al lui Vasco demis în acest an, după Renato Portaluppi, dat afară în luna aprilie.
Primul meci al lui Romario în postura de antrenor este programat în această seară, în returul sferturilor de finală ale Cupei Sudamericana, cu formaţia mexicană America, echipă ce s-a impus în tur cu 2-0.
În luna mai, Romario a înscris golul cu numărul 1.000 din cariera sa de jucător, lucru contestat de FIFA, iar toată lumea se aştepta ca atacantul să se retragă după această performanţă. Fostul campion mondial din 1994 şi-a reluat însă antrenamentele după o absenţă de patru luni, cauzată de o accidentare, şi a continuat să joace.
Romario a ajuns antrenor
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei