9.4 C
Craiova
miercuri, 15 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateJumătate dintre americani spun că nu vor vota niciodată pentru Hillary Clinton

Jumătate dintre americani spun că nu vor vota niciodată pentru Hillary Clinton

Jumătate dintre americani (50%) spun că nu vor vota pentru democrata Hillary Clinton la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2008, potrivit unui sondaj publicat, luni, relatează AFP.
Clinton este candidata care a obţinut cele mai multe opinii nefavorabile, în creştere cu patru procente în comparaţie cu începutul lunii martie, când 46% dintre persoanele întrebate susţineau că nu vor vota niciodată pentru senatoarea de New York, potrivit unui sondaj al Institutului Zogby.
Persoanele în vârstă sunt cele mai ostile, 59% dintre cei cu vârste de peste 65 de ani, spunând că Hillary Clinton nu va obţine niciodată votul lor, potrivit sondajului citat de NewsIn.
Rivalul democrat al lui Clinton, Barack Obama, are mai puţine opinii nefaborabile, 37% dintre alegători spunând că nu vor vota niciodată pentru el.
În tabăra republicanilor, favoritul la învestitură, Rudy Giuliani, primeşte 43% dintre opiniile nefavorabile, iar fostul guvernator al statului Massachusetts, Mitt Romney, a acumulat 42% opinii negative.
Sondajul a fost efectuat pe internet, în perioada 11-15 octombrie 2007, pe un eşantion reprezentativ de 9.718 persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS