VÂLCEA. Bătrânii care se află în centrul de asistenţă socială Păuşeşti – Măglaşi din judeţul Vâlcea, revendicat şi câştigat de Episcopia Râmnicului, vor fi mutaţi din clădire, în următoarele două zile. În centru sunt asistaţi 58 de vârstnici şi aceştia vor fi mutaţi în două centre, de la Băile Govora şi Milcoiu, a căror recepţie s-a făcut luni. Modernizarea şi reabilitarea celor două clădiri a început în primăvară şi a costat 647.000 de euro. DGASPC Vâlcea a obţinut o parte din fonduri printr-un program PHARE şi de la Consiliul Judeţean Vâlcea. „Centrul de la Milcoiu are o capacitate de 40 de locuri, iar cel de la Băile Govora, 20 de locuri. Luni am făcut recepţia clădirilor care arată foarte bine, dar mai avem de făcut câteva lucrări minore. Trebuie să împrejmuim ambele centre, să facem aleile, rigolele, să punem flori şi să amenajăm spaţii pentru bătrâni. La Băile Govora trebuie să mai ducem ceva mobilier, iar la Milcoiu mai e nevoie de câteva paturi şi de aparate electrice pentru bucătărie“, a declarat Nicolae Badea, directorul executiv al DGASPC Vâlcea. Tot el a precizat că aceste lucrări necesită alţi 200.000 de euro. Reprezentanţii DGASPC îi vor muta pe cei 58 de bătrâni de la Păuşeşti – Măglaşi, în cele două centre, în următoarele două zile, după ce conducerea direcţiei va primi avizul de funcţionare pentru centrala termică şi lift la Milcoiu. Aici vor fi duşi bătrânii care au nevoie de asistenţă medicală şi de recuperare, iar la Băile Govora cei care se pot deplasa.
Vârstnicii din centrul de la Păuşeşti – Măglaşi vor fi mutaţi
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

