13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateParlamentarii nu se grăbesc să adopte legea votului uninominal

Parlamentarii nu se grăbesc să adopte legea votului uninominal

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că speră ca Parlamentul să adopte, până la sfârşitul lunii noiembrie, legea privind introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare.
Văcăroiu a apreciat că adoptarea legii privind introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare nu constituie o urgenţă, deşi subiectul este unul important, întrucât alegerile pentru Parlament vor avea loc abia în decembrie 2008, cele pentru Parlamentul European urmând să se desfăşoare în mai puţin de două luni.
Preşedintele Senatului a spus că a făcut apel, în repetate rânduri, la membrii Comisiei pentru elaborarea codului electoral să urgenteze adoptarea raportului şi prezentarea în plenul Senatului.
El a adăugat că, odată finalizat raportul cu amendamentele acceptate şi respinse, proiectul de lege privind introducerea votului uninominal va fi dezbătut de plenul Senatului în procedură de urgenţă.
Văcăroiu şi-a exprimat speranţa că până la sfârşitul lunii noiembrie proiectul de lege privind introducerea votului uninominal va putea fi adoptat şi de Camera Deputaţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS