Știri de ultima orăLocal100.000 de vâlceni vor fi vaccinaţi antigripal

100.000 de vâlceni vor fi vaccinaţi antigripal

100.000 de persoane din judeţul Vâlcea, care riscă foarte uşor să fie afectate de gripă ori să facă infecţii respiratorii, vor fi vaccinate gratuit, conform hotărârii Ministerului Sănătăţii Publice şi Centrului Naţional de Prevenire a Bolilor Infecţioase, în sezonul rece 2007-2008. „Am făcut o statistică în care am inclus persoanele cu grad mare de risc de a face gripă, pe baza căreia am solicitat 100.000 de doze de vaccin la Bucureşti. Persoanele care urmează să fie vaccinate sunt adulţii şi copiii din instituţiile de ocrotire ale statului, bătrânii care au peste 65 de ani, bolnavii de astm, cei cu afecţiuni cardiovasculare, cronice şi pulmonare, precum şi persoanele infectate cu HIV-SIDA“, a declarat Ion Mihail, directorul Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) Vâlcea. Vor fi vaccinate antigripal cadrele medicale şi angajaţii din centrele de plasament şi azilurile care intră în contact cu populaţia din grupele de risc.

Ion Mihail susţine că prin vaccinarea celor 100.000 de locuitori ai judeţului se estimează acoperirea în proporţie de 50% a grupelor de risc, lucru recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Tot acesta recomandă populaţiei care nu este vulnerabilă să îşi achiziţioneze totuşi vaccinul antigripal din farmacii şi să se vaccineze pentru a nu face gripă.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS