Comisia Europeană a decis ieri investigarea unei posibile acordări de ajutoare de stat în cazul privatizării Daewoo. CE a emis un ordin prin care cere României să suspende orice acordare de ajutoare de stat care nu au fost în prealabil notificate Bruxelles-ului.
Comisia Europeană a deschis o investigaţie amănunţită asupra unor posibile ajutoare acordate în contextul privatizării Automobile Craiova, fosta Daewoo Craiova, şi vânzării sale către Ford Motor Company în septembrie 2007, a anunţat ieri Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru concurenţă Neelie Kroes.
Este pentru a treia oară în decurs de mai puţin de o lună când Comisia Europeană decide deschiderea unei astfel de proceduri de investigare în cazul unei privatizări care a avut loc în România. Autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene verifică posibilele încălcări de către România ale legislaţiei UE referitoare la ajutorul de stat în cazul privatizării societăţii Tractorul şi vânzării acesteia către Flavus Investments SRL, precum şi în cazul vânzării uzinei Petrotub Roman către Mittal Steel.
Privatizare fără nici un ajutor ilegal de la stat
„Comisia a cerut României să suspende acordarea oricăror ajutoare de stat ilegale, până când Comisia va lua o decizie privind compatibilitatea acestora“, a spus Johathan Todd, adăugând că „ajutoare ilegale“ înseamnă „orice ajutor acordat fără a fi fost anterior notificat Comisiei“.
Mai mult, a arătat Todd, România a impus nişte condiţii privatizării, şi anume producerea a minimum 200.000 de maşini în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activităţii curente timp de patru ani şi păstrarea tuturor foştilor angajaţi ai Automobile Craiova şi Daewoo România.
„Comisia Europeană trebuie să verifice dacă aceste condiţii au condus la un preţ de vânzare mai mic decât cel care ar fi fost obţinut în cazul în care privatizarea ar fi fost necondiţionată“, a mai spus purtătorul de cuvânt de la Comisia Europeană.
În plus, România pare să fi schimbat condiţiile privatizării într-un stadiu ulterior al procesului, ceea ce ar fi putut implica elemente suplimentare de ajutor, arată Bruxellesul. „Comisia sprijină pe deplin România în politica sa de privatizare. Cu toate acestea, trebuie să asigurăm un proces de privatizare deschis şi transparent, fără nici un ajutor de stat ilegal. În acest caz, am preocupări legate de faptul că s-ar putea să existe o încălcare a normelor privind ajutoarele de stat“, a declarat şi comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.
Anularea datoriilor, ajutor mascat
Documentul elaborat de Comisia Europeană arată că guvernul român a adoptat o lege specială pentru privatizarea întreprinderii Automobile Craiova. „Se pare că legea prevede anularea datoriilor producătorului de automobile şi o garanţie privind plata datoriilor către celelalte filiale ale fostei întreprinderi Daewoo. În cadrul procedurii de licitaţie nu s-a oferit asemenea măsură şi celorlalţi potenţiali ofertanţi“, indică textul citat.
Comisia îşi exprimă preocuparea privind faptul că este posibil ca privatizarea întreprinderii Automobile Craiova – printr-o licitaţie supusă unor condiţii – să fi condus la un preţ de vânzare mai mic şi ar putea să implice astfel un ajutor de stat. Condiţiile vizau să asigure menţinerea unui anumit nivel de producţie şi ajutorul ar putea astfel să sprijine Automobile Craiova. Acest avantaj ar fi fost finanţat prin venitul de vânzare la care statul a renunţat. Mai mult, dacă s-ar dovedi că noul investitor a beneficiat de o anulare a datoriilor de către stat – odată ce situaţia datoriilor Automobile Craiova a împiedicat în mod vizibil un anumit număr de investitori potenţiali să prezinte o ofertă – atunci investitorul în cauză ar fi obţinut, de asemenea, un ajutor de stat.
Deschiderea unei investigaţii acordă părţilor interesate posibilitatea de a prezenta observaţii privind măsurile în cauză, mai arată Comisia.
„Cadou“ de 800 de milioane de euro
Ancheta Comisiei Europene urmează să verifice şi condiţiile în care Daewoo Automobile Craiova a scăpat definitiv de plata datoriei de 800 de milioane de euro către statul român printr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti. Sentinţa – pronunţată în perioada negocierilor pentru privatizarea uzinei craiovene – a rămas definitivă şi irevocabilă deoarece Autoritatea Naţională a Vămilor a decis în mod straniu să nu facă recurs, renunţând astfel la o sumă enormă pe care producătorul craiovean de automobile ar fi trebuit să o achite la bugetul de stat ca obligaţii fiscale, taxe vamale, majorări şi penalităţi de întârziere pentru anul 2005.

