Vaticanul susţine o mică echipă de fotbal italiană, AC Ancona, prin care vrea să aducă moralitatea în fotbalul din Italia şi să accentueze valorile sportive şi spirituale, au anunţat miercuri reprezentanţii celor două părţi, relatează Reuters.
Echipa AC Ancona este susţinută de Centrul Sportiv Italian (CSI), care a anunţat că obiectivul ei este să practice un fotbal "inovativ şi etic". Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Tarcisio Bertone, a lăudat proiectul şi a afirmat că echipa a fost formată pentru a "aduce spiritul uman şi spiritul în sport".
Papa Benedict al XVI-lea a primit din partea echipei un tricou cu numele său şi inscripţionat cu numărul 16. "Fotbalul trebuie să devină o unealtă pentru învăţarea valorilor spirituale şi etice", a declarat Papa. Echipa de fotbal s-a angajat să respecte atmosfera prietenescă şi fair-play-ul la fiecare meci pe care îl va susţine.
Fotbaliştii au promis că vor ajuta şi comunitatea şi că jucătorii de la echipa de tineret vor primi o educaţie bună. Iniţiativa este un răspuns la scandalurile legate de corupţie, violenţă şi spălarea de bani din ultimii ani din fotbalul italian.
Ancona, care a falimentat în 2004, ocupă în prezent primul loc în Grupa B în liga a treia italiană.
Fotbal: Vaticanul susţine un club de fotbal prin care vrea să aducă moralitatea în fotbal
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

