Rio, Apollo, 23 August, Tineretului, Jean Negulescu, Modern sunt primele cinematografe ale Craiovei de altădată, locuri în care s-au înfiripat iubiri, s-au furat îmbrăţişări.
În sălile care aduc mai mult cu cele de teatru, cu scaune de lemn în mijloc, cu loje laterale, se adunau la ceas de seară, şi nu numai, iubitorii de film. Elevi, juni, tinere domnişoare veneau să-şi urmărească idolii. Zarva era întreruptă de primele acorduri muzicale. Pianul situat undeva în stânga scenei îi vrăjea pe toţi cei prezenţi în sală. Doar câţiva tineri mai chicoteau sau se giugiuleau prin spate, în intimitatea sălii. Pentru scurt timp, căci, ca la un semn, un sssssttttt se auzea din sală. Alteori, un „D’ale carnavalului“ sau „Miţa biciclista“ deschideau seara de cinema. Lumea iubea aceste seri. Era înghesuială mare când, la cinematograful „Apollo“, patronul Ştefan Jianu aducea filme franzuzeşti de capă şi spadă, a căror acţiune se petrecea în timpul perucilor şi crinolinelor. Fiecare peliculă era, practic, devorată: „Într-unul din filme – cine îşi mai aduce aminte titlul? – se petrece o intrigă amoroasă, în care un rege amator de aventuri invită pe doamna de onoare a reginei într-un pavilion de vânătoare. Are loc o scenă în care, după ce o convinge de sentimentele sale, o îmbrăţişează. Scena devenea tot mai tensionată şi mai încărcată de erotism. Elevele de la «Elena Cuza» şi de la «Regina Elisabeta» erau cu sufletul la gură, aşteptând deznodământul; elevii de la «Carol I», «Buzeşti» sau «Javet», care încă nu mai trecuseră pe la stabilimentul doamnei Ionescu, pe la fetele cu „amor tarifar“, dar care-şi tratau frecvent acneele sau îşi rădeau puţinele tulee la frizeria lui Vasilescu (Micki-Mouse), de pe Copertari, strângeau, profitând de întunericul sălii, mâinile transpirate de emoţie ale colegelor ce-i însoţeau…“, povestesc Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu în al lor manuscris „Craiova, mon amour“.
Idolii de ieri
Şi dacă primul film mut care a rulat la Craiova în Şcoala Ortodoxă de Fete a adunat în vechile săli de cinema potop de lume, mai târziu, cel care a reuşit aceeaşi performanţă a fost Rudolph Valentino. Primul sex-simbol masculin, adulat până la isterie de mii de fete şi femei, „The World’s Greatest Lover“ (cel mai mare amant al lumii), cum a fost botezat de presa vremii, făcea furori la fiecare producţie care îl avea în distribuţie. Se trecea mai întâi pe la cofetăria de alături, de lângă Apollo, pentru ca, după îndulcirea cu pricina, să se ofteze profund în întunericimea sălii după irezistibilul actor. Şi Stan şi Bran sau Pat şi Patoşon aveau simpatizanţii lor. Lumea gusta la acea vreme peliculele care îi aveau în prim-plan pe aceşti protagonişti. Se întâmpla chiar ca elevii să fugă de la ore pentru a urmări un astfel de film. Personajele fimelor aveau un mai mare succes decât dascălii craioveni, aşa că deseori se organizau patrule pentru a-i surprinde pe marii cineaşti ai vremii. Mustrarea, trasul de urechi nu făceau doi bani, căci el, elevul iubitor de film, ar fi suportat orice pentru idolul său din sala de cinematograf.
