11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul Direcţiei Asistenţă Juridică din cadrul CNCF CFR, cercetat pentru luare de mită

Directorul Direcţiei Asistenţă Juridică din cadrul CNCF CFR, cercetat pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de Marius Răducanu, directorul Direcţiei Asistenţă Juridică din cadrul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA (CNCF CFR) şi avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
Din probele administrate până în prezent de procurori a rezultat că, în cursul lunii august 2007, inculpatul Răducan Marius, în calitatea de director sus menţionată, a pretins şi primit de la reprezentanta unei societăţi comerciale suma de 10.000 RON pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în legătură cu recuperarea, de către societatea comercială respectivă, a unei creanţe de peste 900.000 RON de la CNCF CFR SA pentru servicii prestate.  
De asemenea, în octombrie 2007, reprezentanta aceleiaşi societăţi comerciale a promis că îi va da inculpatului suma de 10.000 RON pentru ca acesta să sprijine recuperarea de la Regionala CF Timişoara a unei creanţe de peste 400.000 RON. Inculpatul Răducan Marius nu a respins oferta, astfel ca în data de 3 octombrie 2007 a fost prins în flagrant delict în timp ce primea suma de 5.000 euro de la reprezentanta societăţii comerciale.
În cursul serii de 4 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus arestarea preventivă a inculpatului Răducan Marius pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
În cursul serii de 3 octombrie 2007 inculpatul fusese reţinut de procurori pentru 24 de ore. În data de 4 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti  dispusese faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile, măsură împotriva căreia procurorii au făcut recurs, care a fost admis de instanţa supremă. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS