Știri de ultima orăLocalCalangiu abureşte ziariştii

Calangiu abureşte ziariştii

După ce, în urmă cu două săptămâni, conducerea Spitalului de Ugenţă Craiova anunţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că unitatea sanitară a intrat în Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei şi face analize medicale, acum, aceeaşi conducere s-a răzgândit. Contractul pentru efectuarea de analize a intrat în vigoare, de fapt, de la 1 octombrie.

Ieri, conducerea Laboratorului de analize a anunţat oficial în faţa ziariştilor din presa scrisă şi de la posturile de televiziune locale că spitalul şi-a făcut debutul la 1 octombrie în Programul de Evaluare a Sănătăţii. Toţi ziariştii au rămas cu gura căscată la auzul ştirii pe care o difuzaseră încă de acum două săptămâni, pe baza informaţiilor furnizate de managerul Cristina Calangiu, în cadrul unei conferinţe de presă. La întrebarea redactorilor GdS, dacă spitalul a intrat în Programul de Evaluare a Sănătăţii, Calangiu declarase atunci: „Da, a intrat în Programul de Evaluare a Sănătăţii încă de săptămâna trecută“.

Dr. Calangiu a negat vehement ieri că ar fi declarat aşa ceva şi a cerut să vadă caseta cu înregistrarea conferinţei de presă. „Eu am spus că spitalul se pregăteşte să intre în Programul de Evaluare. Nu ar fi prima oară când toţi ziarişii prezenţi la conferinţa de presă înţeleg altceva decât ceea ce le spun eu“, a spus Cristina Calangiu.

Oare managerul Spitalului de Urgenţă să fi uitat de la mână până la gură ce a declarat sau informaţia a fost furnizată intenţionat presei, cu două săptămâni înainte, din motivul sugerat ieri chiar de dr. Calangiu? „S-a făcut interpelare în parlament şi s-a spus că Spitalul de Urgenţă Craiova nu a intrat în Programul de Evaluare a Sănătăţii. Iată că nu este aşa!“, a spus Calangiu, încercând în zadar să-şi amintească în ce zi a fost făcută interpelarea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII