Lacunele din normele de aplicare a marketingului fondurilor de pensii administrate privat lasă loc la interpretări, profitabile pentru cei care iau decizii într-o societate comercială.
Directorii pot impune salariaţilor aflaţi în subordine să subscrie la un fond unde aceştia au interes. Interesul este material întrucât pentru fiecare adeziune se încasează „onorariul“ de până la 80 de euro. Norma nu specifică faptul că o persoană având funcţie de conducere într-o societate comercială nu ar putea în acelaşi timp să desfăşoare o activitate de persoană fizică autorizată, să lucreze ca agent de marketing pentru un fond de pensii obligatorii. „Este ilegal să obligi un subaltern să semneze formularul de aderare la un anumit fond de pensii obligatorii folosindu-te de poziţia de director pe care o ocupi la o anumită societate“, a declarat Florentina Ştefănescu, directoare de comunicare a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Cu toate acestea, dacă nu este prins în flagrant, nu ai cum să-l sancţionezi. Există totuşi un proiect de ordonanţă în acest sens, aflat în prezent la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse. Despre acest proiect am încercat să obţinem mai multe detalii de la directorul CSSPP, Cristian Roşu: „Proiectul are două părţi. Prima parte reglementează modalitatea de colectare a banilor contribuabililor, iar a doua parte cuprinde sancţiuni pentru diferitele entităţi autorizate de CSSPP. Nu poţi să prevezi toate speţele din sistem şi cu siguranţă un director al unei societăţi private îşi poate influenţa angajaţii să îşi facă pensia privată la ei. Se pot face aceste lucruri şi în instituţiile publice, folosindu-se alte metode. Acestea sunt lucruri nescrise şi e absolut imposibil să faci o previziune asupra tuturor situaţiilor care pot apărea“. Este ilegal să obligi un angajat să semneze cu tine, dar îl poţi influenţa. Mulţi directori de societăţi comerciale sau pe acţiuni se folosesc de lacunele din normele de aplicare a marketingului fondului de pensii administrate privat, pentru a obţine foloase materiale proprii.
Normele nu cuprind o reglementare specifică despre statutul persoanelor care pot sau nu deveni agenţi de marketing autorizaţi să încheie pensii private obligatorii şi care deţin în acelaşi timp funcţii de conducere în societăţi comerciale cu un capital privat sau în societăţi pe acţiuni.
Pentru obţinerea avizului de agent de marketing, condiţia este să nu deţii funcţii de conducere în instituţii publice, să nu fi fost sancţionat de autorităţile române sau străine cu interdicţia definitivă sau, la momentul depunerii cererii de avizare, cu interdicţia temporară de a desfăşura activităţi în sistemul financiar-bancar, al pieţei de capital, juridic sau al asigurărilor. Norma nu specifică faptul că o persoană având funcţie de conducere într-o societate comercială nu ar putea, în acelaşi timp, să desfăşoare o activitate de persoană fizică autorizată să lucreze ca agent de marketing pentru un fond de pensii obligatorii.
Până la 80 de euro pe semnătură de la administratorii de pe pilonul II
Fiecare semnătură îi costă pe administratorii de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) între 15 şi 80 de euro, în funcţie de companie şi de numărul de participanţi atraşi, cele mai substanţiale comisioane fiind cele plătite firmelor de brokeraj, potrivit jucătorilor din piaţă.
„Agenţii de marketing care au semnat un contract cu administratorii de pensii private obligatorii încasează pentru o semnătură între 15 şi 35 de euro, cele mai mari comisioane fiind încasate de brokerii persoane juridice, care iau chiar şi 80 de euro“, a declarat pentru NewsIn un responsabil din cadrul unei companii de administrare, care a dorit să rămână anonim. Firmele de brokeraj de pensii şi agenţii de marketing au ridicat substanţial nivelul comisionului în doar câteva zile de la începerea campaniei în care românii îşi pot alege un fond obligatoriu, până la 60 – 80 de euro în cazul companiilor de brokeraj. Din această sumă, între 20 şi 40 de euro urmează să fie încasaţi de angajaţii firmelor de brokeraj de pensii, care strâng semnăturile.
Agenţii de marketing şi-au ridicat şi ei pretenţiile până la 35 de euro pe semnătură atrasă pentru un fond de pensii de pe pilonul II, spun jucătorii din piaţă. Aceştia estimează că în cele patru luni de campanie de atragere de semnături pentru fondurile de pensii private obligatorii se vor plăti peste 100 de milioane de euro pentru comisioanele brokerilor şi agenţilor de marketing.
CSSP a trimis 4,2 milioane de pliante informative
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a început expedierea pliantelor informative privind sistemul de pensii private în România către viitorii participanţi la fondurile de pensii administrate privat. Aceste materiale tipărite se adresează celor aproximativ 4,2 milioane de persoane care îndeplinesc condiţiile stabilite de legislaţie: angajaţii care contribuie la sistemul public de pensii (plătesc contribuţia de asigurări sociale de 9,5%) cu vârsta până în 35 de ani – obligaţi să adere, precum şi cu vârsta între 35 şi 45 de ani – care pot să adere la un fond de pensii administrat privat. Expedierea pliantelor se va efectua treptat, în funcţie de capacitatea reţelei poştale, în aşa fel încât în final să se distribuie toate cele 4,2 milioane de plicuri. În cadrul campaniei de informare lansate de CSSPP, materialele tipărite sunt principala modalitate de transmitere a informaţiei privind pensiile private. În acest sens, în paralel cu expedierea prin poştă, în această săptămână vor fi transmise în teritoriu peste 235.000 de pliante, ghiduri şi postere.
Materialele tipărite vor fi distribuite prin intermediul prefecturilor, Direcţiilor generale financiare şi Camerelor teritoriale de comerţ şi industrie din fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti.
Marina Tănase-Ene