Știri de ultima orăActualitateTemperaturi de 35 de grade spre sfârşitul săptămânii

Temperaturi de 35 de grade spre sfârşitul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că vremea va fi uşor instabilă în prima parte a săptămânii, cu precipitaţii puţine şi slabe cantitativ, cu precădere în nordul ţării şi în zonele montane. În ceea ce priveşte temperaturile care se vor înregistra în zonele în care prognoza indică ploi şi intensificări ale vântului, meteorologii anunţă că maximele termice se vor încadra între 24 şi 29 de grade, iar minimele vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade. De asemenea, în zona de sud a ţării meteorologii prognozează pentru zilele de marţi şi miercuri maxime de până la 33 de grade şi minime de 22 de grade. În cea de a doua jumătate a săptămânii, temperaturile vor fi uşor mai ridicate, în special în Câmpia Română, unde pot ajunge la maxime de 34-35 de grade. Pentru Capitală, meteorologii anunţă vreme în general frumoasă, fără precipitaţii, cu maxime de 33-34 de grade şi minime de 22 de grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS