14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024

Arhive Zilnice: Mai 5, 2009

Liberal-democraţii „din cărţi“, la deconcentrate

După negocierile prelungite dintre PD-L şi PSD de la sfârşitul săptămânii trecute, prin care cele două partide au împărţit...

Director nou la Penitenciarul Pelendava

Penitenciarul Pelendava Craiova are un nou director. Conform prevederilor odinului ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti, nr. 1202/C/2009, începând cu...

Întârziaţii, amendaţi

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari care nu au ţinut Adunarea Generală în primul trimestru al acestui an au fost amendaţi...

Suntem fericiţi sau avem fericire?

Aleg să scriu despre fericire într-un mod diferit, fără a încerca să expun caracteristicile acestei stări, pe care o...

Fetişul, oaspete în dormitor

Un toc înalt şi ascuţit, o uniformă de asistentă medicală, nişte ochelari ce amintesc de doamna profesoară sau domnişoara...

Banii de la UE sunt meniţi să menţină locurile...

Premierul Emil Boc a declarat azi că banii de la Uniunea Europeană vor fi folosiţi pentru finanţarea deficitului bugetar,...

Doar ei şi dragostea lor

Nici nu mai ţin socoteala de câte ori s-au despărţit şi s-au împăcat. Astăzi, după 45 de ani de...

Dolj: A lovit un copil cu maşina şi a...

Un bărbat din Reşiţa s-a ales cu dosar penal, după ce aseară a lovit cu maşina o fetiţă apoi...

CES a criticat proiectele celor patru coduri

Plenul Consiliului Economic şi Social a discutat în şedinţa de săptămâna trecută avizarea unor proiecte de acte normative, printre...

Dolj: Alarmă falsă cu bancnota de 10 lei

Poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au primit de la începutul acestui an mai...

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
34,700AbonațiAbonați-vă