Intr-o viata de mizerie si saracie, ce i se mai poate intâmpla unei familii? Sa-i cada casa. Ungurenii din Motatei au trait aceasta experienta acum câteva zile. E adevarat ca nu s-a prabusit decât un perete. Deocamdata. Se va duce si restul, intr-o buna zi, de asta nu se indoieste nimeni. Dar cum nu se pot impotrivi sortii, stau toti sapte si asteapta sa vada cum va fi…
Ziceai c-a venit sfârsitul lumii
Peretele le-a cazut acum o saptamâna. Dupa lunile de ploi care au trecut peste casa din pamânt, Florentina a tot asteptat sa se trezeasca noaptea, cu barbat si copii, sub darâmaturi. Nici nu mai putea numara crapaturile care brazdau peretii: erau puzderie, multe se intâlneau la colturi, de unde incepusera sa se desprinda bucati mari de tencuiala. Prin toamna, casa prinsese sa se aplece periculos spre poarta, putând in orice clipa sa intâlneasca praful ulitei. Din timp in timp, câte un trosnet infricosator anunta ca s-a mai rupt ceva, ca a mai crapat un tavan, ca podeaua s-a mai dus de-o palma la vale. Ca mult nu va mai dura si vor dormi sub cerul liber. Saptamâna trecuta, nenorocirea s-a intâmplat: dupa câteva pârâituri, scrâsnete, pocnete – de jurai c-a venit sfârsitul lumii – peretele dinspre poarta s-a facut una cu pamântul. In locul lui, camera – „de la drum“ – se casca asemeni unui hau negru, cumplit. Nimic nu mai ramasese in picioare: nici putina mobila de zestre cu care venise femeia de la ma-sa, nici tabloul de la nunta, nimic. Iar deasupra, umbrind amenintator mormanul de ruine, coltul acoperisului statea sa cada in gol.
Casa „noua“ – visul familiei
Florentina si Dumitru Ungureanu si-au cumparat casa in urma cu 12 ani. Dupa casatorie – avea femeia 14 ani – au stat la parintii lui Dumitru. Chiar de la primul copil, tinerii insuratei si-au facut socotelile sa se mute. Nu era tocmai usor sa stai cu socrii, gândea Florentina, mai ales ca, daca tot scapase de gura maica-sii, nu avea pofta deloc de soacra. A vorbit cu Dumitru, au cazut de acord: sa aiba casa lor, cât mai repede cu putinta. Cum nevasta abia iesise de pe bancile scolii si nu stia mare lucru despre cum se pune pe picioare o gospodarie, a ramas pe seama lui Dumitru grija de a gasi o locuinta. La doi ani, barbatul i-a dat vestea triumfator: o matusa din Motatei isi vindea casa. Avea nevoie de niste reparatii, e drept, dar era marisoara, avea si-o palma de curte si nici nu era departe de parinti. N-au mai stat pe gânduri: cu ceva bani opriti de la nunta, cu ce au mai strâns si imprumutat, casa a fost a lor. La timp sa-l primeasca pe noul membru al familiei – Stefanita.
Singura solutie: doi pari de sustinere
Numarul Ungurenilor a tot crescut de atunci. Dupa Stefan si Ioana s-a nascut Madalina, sase ani mai târziu, iar de doi ani, mezina familiei este Ancuta. Problemele familiei s-au adunat si ele, cu cresterea plozilor: trei copii de scoala inseamna azi cheltuieli in plus pentru o familie al carei venit insumeaza un ajutor social si alocatii. E adevarat ca Dumitru se mai duce când si când prin sat, la cine-l cheama cu ziua, insa câstigul nu face niciodata fata nevoilor unei familii hamesite. Noroc cu cele mici: nu au implinit nici vârsta gradinitei, asa ca nu-si bate nimeni capul cu ghiozdanele si hainute. Totusi, vârsta le ofera si avantaje: de a mânca pe saturate. Tot ce se gaseste mai bun in bucatarie – daca se gaseste! – Viorica si Ancuta primesc. Florentina s-a invatat sa rabde. Cele cinci maternitati au transformat copila intr-o femeie obisnuita cu lipsurile. Cu toate astea, nici acum, la 28 de ani, nu se poate numi o gospodina desavârsita. Spala zdrentele prin casa si mai pune o oala cu ceapa si cartofi. In rest, ce sa faca: daca tot sta sa cada casa, de ce s-o mai deretice?! Gradina n-are, pamânt la fel. Iar prin curte ce sa faca mai intâi: sa strânga jucariile rablagite ori sa alerge dupa sapte rate lesinate?! Mai bine, cât fierb cartofii si se usuca bulendrele, sta la umbra. Cât mai departe de casa, sa nu se darâme pe ea. A pus Dumitru doi pari s-o prijoane, dar poti sa stii…?
