19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Franța și Portugalia luptă pentru trofeul Campionatului European

Fotbal / Franța și Portugalia luptă pentru trofeul Campionatului European

CE finala

Reprezentativele Franței și Portugaliei se vor întâlni în această seară, de la ora 22.00, pe „Stade de France” din Saint-Denis, în finala Campionatului European. Centralul întâlnirii va fi Mark Clattenburg, asistenți – Simon Beck și Jake Collin, iar adițional Anthony Taylor și Andre Marriner (toți din Anglia). „Rezervă” pentru „central” va fi Viktor Kassai, iar pentru asistenți György Ring, ambii din Ungaria.

Deschamps: Mi-ar fi plăcut să avem la dispoziţie încă 24 de ore să pregătim finala

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, susţine că şi-ar fi dorit să aibă mai mult timp la dispoziţie să pregătească confruntarea cu Portugalia, informează Mediafax.
„Avem oportunitatea să devenim campioni europeni, iar jucătorii noştri, indiferent că au 18 ani, 20 sau mai mult, trebuie să profite de această şansă de a câştiga un titlu, fără să se gândească la ce s-ar putea întâmpla în viitor. Suntem privilegiaţi să jucăm finala Euro 2016 acasă, la Paris, dar mi-ar fi plăcut să avem la dispoziţie încă 24 de ore să pregătim acest meci. Nu am avut timp să lucrăm la îmbunătăţirea tacticii. După meciul din semifinale, nu am făcut decât să ne recuperăm fizic şi să ne pregătim mental pentru finală”, a afirmat tehnicianul de 47 de ani.
Despre Antoine Griezmann, golgheterul de la Euro 2016 cu 6 goluri, Deschamps a spus: „E încă un jucător tânăr. A avut un sezon excelent, dar Ronaldo reuşeşte acest lucru de 8 ani sau mai mult. Dacă Antoine va fi nominalizat la Balonul de Aur va fi un semn bun, deoarece ar însemna că lucrurile au mers bine în finală. În ultima vreme, Messi şi Ronaldo au pus stăpânire pe Balonul de Aur”.
Hugo Loris, portarul şi căpitanul Franţei a spus: „E un trofeu de mare importanţă în joc, aşa că va trebui să ne îmbunătăţim jocul. Fotbalul francez a trecut printr-o criză. Nu a fost uşor, dar încetul cu încetul am reuşit să ne ridicăm şi să revenim pe drumul cel bun. Să creezi o echipă mare ai nevoie de timp, s-a văzut acest lucru şi la Germania, şi la Spania. Este meritul antrenorului Didier Deschamps pentru că am ajuns până aici. A fost o poveste frumoasă până acum, dar va fi şi mai frumoasă dacă va avea un final fericit”.

Fernando Santos ar fi mulțumit dacă Portugalia „ar câștiga fără să merite”

Selecționerul Portugaliei, Fernando Santos, consideră că naționala Franței este favorită în finala Euro 2016, însă a precizat că „Portugalia trebuie să câștige” și ar fi mulțumit dacă ar reuși acest lucru chiar și „fără să merite”.
„Dacă Portugalia va câștiga fără să merite, mă voi întoarce acasă foarte mulțumit. Tot aud că Portugalia nu joacă bine și nu ar trebui să fie în finală. Însă este o diferență între ceea ce gândesc unii oameni și situația reală. Portugalia este în finală, iar aceasta este finala Euro. Franța joacă la ea acasă și este normal să fie favorită, însă Portugalia trebuie să câștige. Am spus mereu că Portugalia este candidată la titlu, dar după părerea mea au fost trei favorite: campioana Europei (Spania), campioana lumii (Germania) și Franța, care joacă pe teren propriu”, a declarat Santos, conform Agerpres.
Căpitanul naţionalei Portugaliei, Cristiano Ronaldo, a declarat că formaţia pregătită de Didier Deschamps este favorită, dar Portugalia va câştiga trofeul.
„Franţa este favorita finalei, dar cred că Portugalia va câştiga trofeul. Pentru mine ar însemna enorm. Am visat din totdeauna să câştig un trofeu cu naţionala ţării mele. La nivel individual şi alături de o echipă de club am câştigat tot ce era de câştigat în fotbal, astfel că ar fi ceva extrem de important să pot să îmi trec în palmares şi un titlu cu prima reprezentativă. Cred că e posibil şi de aceeaşi părere sunt şi colegii mei, dar şi toată suflarea portugheză. Trebuie să gândim pozitiv. Sunt de părere că duminică Portugalia va câştiga primul ei trofeu major”, a declarat Ronaldo, conform site-ului UEFA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS