21.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportRugbiştii români și-au pus căciuli dacice pentru Cupa Mondială

Rugbiştii români și-au pus căciuli dacice pentru Cupa Mondială

Componenţii lotului naţional de rugbi au plecat ieri-dimineaţă, spre Anglia, unde vor participa la Cupa Mondială, sportivii români primind pe Aeroportul „Henri Coandă“ din partea Federaţiei Române de Rugbi câte o căciulă dacică, pileus, informează Mediafax.
Rugbistul Andrei Rădoi se gândeşte cu emoţie la prima partidă de la Cupa Mondială din Anglia, împotriva vicecampioanei mondiale Franţa, dar speră ca naţionala României să îşi realizeze obiectivul propus, de a câştiga două dintre cele patru partide din grupă. „Sperăm să ne poarte noroc aceste căciuli şi să luptăm aşa cum au luptat şi strămoşii noştri. Am mai multe talismane, ghetele cu tricolorul sau brăţările. Totul e cu România, aşa cum sună şi una dintre devizele noastre: Toţi pentru România. Acum, emoţiile se amplifică şi abia aşteptăm să începem turneul. Cu Franţa va fi un meci foarte greu, vom începe ca din puşcă acest turneu, împotriva ultimei finaliste a Cupei Mondiale. Dar sperăm să ieşim cu capul sus de pe teren. Ne-am pregătit foarte bine pentru a realiza obiectivul stabilit, să câştigăm două meciuri. Mergem foarte încrezători şi cu ambiţie, pentru a ne întoarce cu obiectivul propus. Mergem degajaţi, cred că atmosfera de acolo ne va da aripi“, a declarat Rădoi. România va evolua în Grupa D, având programate următoarele meciuri: cu Franţa, pe 23 septembrie la Londra; cu Irlanda, pe 27 septembrie la Londra; cu Canada, pe 6 octombrie la Leicester; cu Italia, pe 11 octombrie la Exeter.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS