29.3 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportAustralia a pierdut meciul cu India

Australia a pierdut meciul cu India

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunţat că India a câştigat la masa verde meciul cu Australia din Cupa Davis şi s-a calificat în play-off-ul Grupei Mondiale, după ce australienii au anunţat că nu vor trimite nici o echipă la Chennai din motive de securitate, informează site-ul competiţiei. „ITF regretă şi dezaprobă decizia Australiei de a nu juca meciul de Cupa Davis cu India, programat pe 8-10 mai, la Chennai. După decizia Australiei de a nu trimite echipa, India este declarată învingătoare şi este calificată pentru play-off-ul de accedere în Grupa Mondială din luna septembrie. În scurt timp, ITF va decide ce sancţiuni vor fi aplicate Australiei ca urmare a neprezentării la acest meci, conform Regulamentului Competiţiei în 2009", se arată în comunicatul ITF postat pe site-ul Cupei Davis.

Federaţia Australiană de Tenis anunţase sâmbătă că nu va trimite echipa de Cupa Davis la Chennai, unde ar fi trebuit să se desfăşoare meciul cu India din cadrul Zonei Asia/Oceania în perioada 8-10 mai, din motive de securitate. Echipa Australiei a câştigat de 28 de ori Salatiera de argint, în timp ce India a jucat de trei ori finala acestei competiţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS