17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportApărarea, prima lecţie a lui Sorinaccio

Apărarea, prima lecţie a lui Sorinaccio

Noul tehnician al echipei Pandurii, Sorin Cîrţu, i-a băgat în şedinţă pe fundaşi încă de la primul antrenament, gruparea gorjeană deţinând una dintre cele mai slabe apărări din Liga I, după primele opt etape.

 Pandurii au susţinut marţi seară prima şedinţă de pregătire sub comanda noului staff tehnic condus de Sorin Cîrţu. După încălzirea coordonată de preparatorul fizic Fane Cioacă, jucătorii de profil defensiv ai grupării gorjene au fost preluaţi de „Sorinaccio“, care le-a explicat ce doreşte de la ei. Cîrţu a lucrat cu apărătorii, cu şi fără minge, minute bune, în timp ce restul jucătorilor s-au pregătit pe cealaltă jumătate de teren cu secunzii săi.
Dacă în sezoanele precedente echipa Pandurii Târgu Jiu se putea lăuda că deţine una dintre cele mai bune apărări, acum, gruparea gorjeană se află pe locul doi, după CS Otopeni, la numărul de goluri primite, nu mai puţin de 16 în opt etape. „Îmi doresc o formaţie de tip cameleon, care să-şi schimbe tactica în funcţie de momentul prin care trece, pentru că o echipă este valoroasă când se adaptează la situaţia pe care o impune jocul. Eu am căutat să am la dispoziţie fotbalişti mobili, ca să pot schimba oricând registrul tactic“ este dorinţa lui Sorin Cîrţu.
Cunoscut ca un antrenor dur, fostul atacant al „Craiovei Maxima“ se consideră mai degrabă un tehnician exigent, care le cere jucătorilor să-şi arate pe teren respectul faţă de el. „Sunt un tip exigent în ceea ce priveşte comportamentul jucătorilor în teren, dar şi în afara lui. Dacă vrei să-ţi arăţi respectul ca jucător, în momentul în care ai intrat în teren trebuie să dai totul“, a mai spus tehnicianul oltean.

Jucătorii, băgaţi în cantonament

Sorin Cîrţu a programat ieri două şedinţe de pregătire, jucătorii fiind reţinuţi în cantonament la hotelul Sport, între cele două antrenamente. Cîrţu a luat această decizie pentru a purta discuţii individuale cu fiecare dintre elevii săi.
„Trebuie să-i facem pe jucători să se detaşeze de situaţia în care se află. Trebuie să considere că este un nou început, ca şi cum acum ar debuta campionatul, iar abordarea meciurilor să se facă de pe alt nivel. Caracterele se văd în momentele grele. Vom sta de vorbă cu fiecare, să vedem ce susţin şi ce măsuri trebuie aplicate. Ceea ce trebuie aplicat la Piţurcă, de exemplu, nu este valabil şi pentru Rus sau Păcurar“, a afirmat Cîrţu.
Astăzi, de la ora 17.00, este programat un joc-şcoală în compania echipei de juniori a clubului Pandurii, noul antrenor dorind să urmărească astfel şi potenţialul tinerilor fotbalişti de la Centrul de Copii şi Juniori.

Indisponibili de marcă la Pandurii

La debutul său pe banca tehnică a pandurilor, cu Gloria Buzău, Sorin Cîrţu nu va putea conta pe trei dintre titularii de bază ai echipei, Ilie Iordache, Alex Păcurar şi Ciprian Vasilache. Iordache a acuzat o răceală puternică după antrenamentul de marţi şi i-a fost prescris un tratament cu antibiotice, Păcurar este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar Vasilache se află în recuperare după ruptura musculară suferită săptămâna trecută.
Absenţa lui Ciprian Vasilache i se poate imputa doctorului Ion Şerban, care i-a recomandat jucătorului să se antreneze normal după meciul cu Steaua, deşi acesta acuza dureri. De altfel, Şerban nu va mai continua colaborarea cu Pandurii după ce Eugen Neagoe şi-a reziliat contractul. Cel mai probabil, Valerian Dârnu va reveni ca medic al echipei gorjene, acesta lucrând în trecut cu Emil Săndoi şi Viorel Hizo.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS