24.5 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportNeagoe sau Cîrţu

Neagoe sau Cîrţu

Antrenorul pandurilor a solicitat ieri conducerii un răgaz de încă o etapă pentru a redresa echipa, angajându-se să câştige jocul cu Gloria Buzău. Marin Condescu a negociat însă aseară aducerea lui Sorin Cârţu la Târgu Jiu, lucru confirmat de ambele părţi.

În ciuda previziunilor care-l dădeau demis de la cârma echipei Pandurii după egalul cu CS Otopeni, Eugen Neagoe a reuşit să reziste încă o etapă, deşi preşedintele Marin Condescu spusese clar că, dacă echipa nu câştigă jocul cu ultima clasată, se va produce o schimbare pe banca tehnică. Cum gorjenii au obţinut doar o remiză, „Geană“ s-a prezentat la raport şi Condescu a decis să-i mai de o şansă. Ultima. Tehnicianul îşi poate salva scaunul cu trei puncte pe terenul echipei vecine de clasament, Gloria Buzău, cu toate că a pierdut sprijinul conducătorilor şi chiar al jucătorilor, judecând după prestaţia mai mult decât modestă a acestora în partida cu CS Otopeni.
Tehnicianul exclude însă faptul că ar fi lucrat de elevii săi. „Eu nu cred  acest lucru. Nu vreau să mă gândesc la aşa ceva. Şi eu am fost jucător şi nu am auzit nici un coleg să zică să pierdem un meci ca să dăm antrenorul afară. Acestea sunt poveşti. Când nu câştigi este clar că jucătorii sunt dărâmaţi psihic, dar nu este absolut nici o problemă între mine şi ei. Nu am o explicaţie. Şi eu discut în fiecare zi cu jucătorii, căutăm soluţii. Este foarte greu, pentru că fotbalul nu se joacă pe calculator. Depinzi de şansă, de un smoc de iarbă, de o zi proastă a arbitrului şi de multe alte lucruri. Cu o victorie în etapa viitoare la Buzău, situaţia va fi cu totul alta“, a declarat Neagoe după jocul cu Otopeni.
„Geană“ a mai scăpat de demitere de două ori în acest sezon, prima dată pentru că a reuşit să câştige partida cu FC Argeş, iar apoi pentru că şi-a luat angajamentul, după înfrângerea de la Mediaş, că va obţine nouă puncte în următoarele patru etape.

Pandurii nu mai vor să plătească arbitrii care greşesc

Clubul Pandurii Târgu Jiu a propus ieri Comitetului Executiv al FRF adoptarea unei hotărâri în regim de urgenţă prin care formaţiile dezavantajate de arbitri să fie scutite de la plata indemnizaţiei de arbitraj. „Cerem ca în cazul meciurilor în care se demonstrează că a fost vorba de viciere de rezultat, prin decizii eronate ale brigăzii de arbitri, formaţiile să fie scutite de plata indemnizaţiei de arbitraj“, a afirmat Condescu. Această propunere vine după remiza înregistrată de Pandurii cu CS Otopeni, scor 1-1, rezultat influenţat de deciziile eronate ale centralului Teo Crăciunescu, care nu a acordat un gol valabil echipei lui Neagoe şi două penaltiuri, unul de fiecare parte. 
Fostul arbitru FIFA, Ion Crăciunescu, este însă de părere că fiul său a prins o zi slabă. Acesta recunoaşte că Teo Crăciunescu a greşit. „Greşelile din meciul pandurilor se datorează arbitrului, care nu a alergat, nu a fost prezent la faze. Fiul meu este singurul arbitru care în doi ani nu a fost delegat două meciuri la rând. Dar el este principalul vinovat“, a spus Ion Crăciunescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS