22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportAlexandru Piţurcă s-a răzvrătit

Alexandru Piţurcă s-a răzvrătit

Atacantul nu mai vrea să joace la Pandurii deoarece conducerea clubului nu a făcut apel la suspendarea de trei etape, dictată împotriva sa de Comisia de Disciplină.

Supărat că oficialii clubului din Târgu Jiu nu au făcut demersuri să-i diminueze suspendarea de trei etape, dictată de Comisia de Disciplină după cartonaşul roşu primit cu FC Argeş, atacantul Alexandru Piţurcă i-a cerut preşedintelui Marin Condescu să-l lase să plece de la Pandurii. Piţurcă junior a pornit un atac fără menajamente la adresa lui Condescu, considerat principalul vinovat pentru această situaţie.
„Îmi este necaz că nu pot evolua cu CS Otopeni. Clubul trebuia să depună memoriu, sigur îmi dădeau două etape, or conducerea, în frunte cu domnul Condescu cel corect, m-a minţit în tot acest timp. Mie îmi spune că depune memoriul pentru că vrea să pară cel mai corect, dar, de fapt, el este cel mai mare mincinos, pentru că nu a depus nici un apel. Nu mai vreau să joc în viaţa mea la această echipă. Cam acesta a fost episodul Pandurii din viaţa mea“, a declarat Alex Piţurcă. Oficialii clubului Pandurii consideră că suspendarea dictată împotriva lui Piţurcă este corectă şi nu existau argumente pentru a face apel.
„Am spus clar că nu vom face apel la decizia Comisiei de Disciplină. Am considerat că toate cele trei etape pe care le-a dictat comisia sunt corecte din punct de vedere al regulamentului, dar şi moral. Cine l-a informat şi l-a convins pe Piţurcă de faptul că se poate obţine o reducere a pedepsei şi-a adus o contribuţie la poziţia lui. A fost însă atitudinea unui jucător care se dăruieşte echipei şi care este convins că de evoluţiile lui depinde foarte mult redresarea ei“, a replicat Condescu.

Ar putea fi exclus din lot

După antrenamentul de ieri, Alexandru Piţurcă şi Marin Condescu s-au întâlnit pentru a discuta termenii despărţirii. Şeful grupării gorjene nu se opune plecării atacantului, dar acesta ar putea fi sancţionat de club pentru declaraţiile jignitoare aduse conducerii. „I-am spus lui Piţurcă faptul că, dacă azi vrea să plece de la Pandurii, este liber să o facă. Nici un jucător nu a fost ţinut cu forţa la Pandurii. Anul trecut a fost un incident cu Guso, jucător de naţională, care a dorit să plece şi l-am lăsat. Nimeni nu este de neînlocuit. Eu nu îl exclud din lot până nu aflu şi poziţia lui. Nu putem face aceeaşi greşeală pe care a făcut-o el. La el sunt de vină tinereţea şi influenţele. Regulamentul de ordine interioară prevede, în astfel de cazuri, excluderea din lot şi rezilierea contractului, în forma maximă a pedepsei, iar în cea minimă, să îşi ceară scuze şi să spună că el a minţit, iar cei înţelepţi cedează“, a mai spus Condescu. 
Ciprian Vasilache a devenit indisponibil pentru partida cu CS Otopeni, după ce a suferit o ruptură musculară la antrenament. Mijlocaşul pandurilor a simţit arsuri la picior încă de la meciul cu Steaua, dar a continuat să evolueze şi să se pregătească normal, situaţia agravându-se într-un moment greu pentru echipă. Alături de Vasilache, pe lista indisponibililor pentru următoarea etapă se mai află A. Piţurcă, suspendat, L. Mihai şi Arrieta, ambii accidentaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS