17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăSportŞanse egale la Mediaş

Şanse egale la Mediaş

Pandurii Târgu Jiu nu se consideră favorită pe terenul nou-promovatei Gaz Metan Mediaş, însă îşi doreşte cele trei puncte pentru a ieşi din zona retrogradării. „Cred că şansele sunt egale. Mediaş este o echipă nou-promovată şi noi suntem deja de câteva sezoane în prima ligă, dar nu cred că se poate vorbi ca o echipă să fie favorită la acest joc. Gaz Metan este o formaţie bună, care a arătat un fotbal de calitate în primele şase etape. Poate şi ei, ca şi noi, meritau să aibă mai multe puncte, dar asta e situaţia“, a declarat antrenorul oltenilor, Eugen Neagoe.
Deşi se pregătesc cu echipa de câteva zile, cele trei achiziţii recente ale pandurilor, Simion, Alnoudji şi Raskovic, nu vor apărea în primul unsprezece la Mediaş. Dintre aceştia, doar ultimii doi vor face parte din lot. „Simion a mai evoluat contra echipei noastre de trei ori şi i-a avut colegi pe unii jucători. Celorlalţi doi le va mai trebui ceva timp pentru a se acomoda cu campionatul nostru. Va depinde de ei când vor intra. Pot să spun doar că s-au pregătit bine. Sunt şi puţin în urmă cu pregătirea fizică, dar sper ca în cel mai scurt timp să ne putem baza pe ei. Cel puţin unul dintre ei cred că va face parte din lot, dacă nu doi. Vom vedea până sâmbătă“, a mai spus Neagoe. Atât camerunezul, cât şi sârbul au primit cărţile verzi, astfel că ei pot fi folosiţi în meciul cu Gaz Metan Mediaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS