17.3 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAmicale la Târgu Jiu

Amicale la Târgu Jiu

Pe 21 iunie, la Târgu Jiu vor avea loc trei amicale la care va fi prezent şi antrenorul Eugen Neagoe, pentru a urmări la lucru jucătorii de la Pandurii împrumutaţi la echipele din judeţ. De la ora 10.00, pe terenul doi, se vor întâlni nou-promovata Jiul Rovinari şi Pandurii II, o echipă formată din jucători de la centrul de copii şi juniori. Tot pe terenul sintetic, dar de la ora 12.00, se vor afla faţă în faţă Energia Rovinari şi Minerul Motru, iar de la ora 19.00, pe stadionul „Municipal“, Pandurii Târgu Jiu va evolua în compania echipei Minerul Mătăsari. „Obiectivele acestui miniturneu sunt urmărirea jucătorilor clubului care evoluează la aceste formaţii şi direcţionarea către aceste echipe din eşaloanele inferioare a juniorilor de la Pandurii“, a declarat secretarul general al clubului, Daniel Băloi.
După cantonamentul din Austria, echipa Pandurii va susţine următorul meci amical în ţară, cu o săptămână înainte de jocul cu Dinamo, din prima etapă a noului sezon, adversară urmând să-i fie una dintre formaţiile de Liga a doua CSM Vâlcea, Jiul Petroşani sau FC Drobeta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS