24 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRevoluţie lusitană în 2008

Revoluţie lusitană în 2008

Pandurii Târgu Jiu are programate nouă jocuri de verificare în pauza competiţională, dintre care opt în cantonamentul din Portugalia. Printre adversarii gorjenilor se numără şi echipe din prima ligă portugheză, Academica Coimbra sau Sporting Braga, dar şi din liga secundă, Estoril. În aceeaşi perioadă, la Camp Major va efectua cantonamentul şi Rapid Bucureşti, existând posibilitatea ca formaţiile româneşti să perfecteze un amical.
După modelul CFR Cluj, şi Pandurii ar putea alinia din retur o echipă cu foarte puţini fotbalişti autohtoni. „Dacă străinii vor fi cei mai buni şi obţin victorii, ei vor juca. Niciodată nu i-am spus antrenorului ce echipă să bage în teren. Portughezii nu mai sunt străini pentru noi, nici noi nu mai suntem străini pentru ei, facem parte din UE“, a declarat preşedintele Marin Condescu. Acesta susţine cu convingere că echipa sa va obţine cel puţin 22 de puncte în cele 15 etape rămase de disputat în Liga I şi se va menţine în prima divizie. „Vom face cel puţin 37 de puncte până la finalul acestui sezon şi ne vom salva de la retrogradare“, a mai spus Condescu.
Unsprezece fotbalişti lusitani şi un antrenor fără renume, Joaquim Teixeira, sunt garanţiile preşedintelui echipei Pandurii că Liga I nu va deveni o amintire la finalul sezonului. „Mercenarii“ vor semna un contract până în vară, urmând să plece liberi şi fără bani dacă nu vor îndeplini obiectivul. „Cei 11 jucători care vor veni vor semna un contract pe şase luni cu drept de prelungire pe încă doi ani şi jumătate. Acum vor avea nişte clauze şi pentru a-şi putea încasa banii trebuie să evităm retrogradarea. Din vară vom semna alte contracte cu ei“, a precizat Marin Condescu.

Teixeira, antrenor fără rezultate

După stagiul de pregătire de la Campo Major, programat în perioada 10-30 ianuarie, Joaquim Teixeira trebuie să-şi alcătuiască lotul cu care va aborda restul campionatului. „Vor fi jucători de care ne vom despărţi. Vor rămâne doar cei care vor face faţă cantonamentului din Portugalia, restul, indiferent de cât de mare este numele lor, vor pleca. Antrenorul a văzut deja meciurile echipei şi are o idee despre potenţialul echipei, dar şi al jucătorilor“, a spus Condescu.
Cel care va decide soarta pandurilor în 2008, Joaquim Teixeira, este un tehnician fără performanţe ca principal, singura sa experienţă în Liga I, în Algeria, la Cabba de Bordj (iulie 2007-octombrie 2007), încheindu-se prematur, după trei înfrângeri consecutive. Teixeira a mai pregătit ca antrenor principal formaţiile portugheze Leca (divizia a II-a, seria B, 2003-2004), Ovarense (Liga Horna, 2004-2005) şi Dragoes Sandinenses (divizia a II-a, seria B, 2005-2006).
Comunicarea cu fotbaliştii din lotul actual al pandurilor nu va fi o problemă pentru noul tehnician, pe post de translator urmând să fie folosit preparatorul fizic din staff-ul lui Teixeira, care cunoaşte foarte bine limba română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS