21.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii merg la victorie

Gorjenii merg la victorie

Ceahlăul – Pandurii
Stadion
„Ceahlăul“, mâine, ora 19.30 (Telesport).
Formaţii probabile:
Ceahlăul:
Mulţescu – Avădanei, Forminte, Viţelaru, Hamza – Rusmir, Schumacher, Vranjkovic, M. Oprea – V. Frunză, Golban. Antrenor: Viorel Hizo.
Pandurii: Guso – Mândrean, Rus, Chibulcutean, Djapka – Vasilache, Vătavu, Stângă, Iordache – L. Mihai, Stromajer. Antrenor:Eugen Neagoe.

Chiar dacă în deplasare Pandurii nu prea contează, oficialii clubului gorjean sunt optimişti înaintea jocului de la Piatra Neamţ. „Batem cu 2-1 şi am plecat acasă. Meciul cu Farul este mai important decât cel cu Ceahlăul“, a spus vicepreşedintele grupării din Târgu Jiu, Viorel Temelescu. Acesta este temperat însă de antrenorul Neagoe, care se aşteaptă la un joc dificil sub Pietricica, deşi echipa lui Viorel Hizo nu este cel mai dificil adversar din Liga I. „Ce bine ar fi dacă s-ar întâmpla aşa! Dacă ar fi aşa uşor fotbalul am şti rezultatul dinainte. Ne dorim să facem un joc bun pentru că numai aşa putem obţine un rezultat favorabil. Ceahlăul nu este cel mai dificil adversar, dar noi respectăm toate formaţiile. Mergem să ne jucăm şansa“, a spus Neagoe.
„Pandurii“ au plecat ieri-dimineaţă spre Piatra Neamţ, via Braşov, unde au înnoptat, în această după-amiază având programat, în oraşul gazdă al partidei, un antrenament pe terenul sintetic. Portarul Adnan Guso s-a alăturat lotului echipei Pandurii şi a făcut deplasarea, chiar dacă acuză o stare de oboseală după ce a evoluat titular pentru Bosnia în meciurile cu Ungaria şi Moldova din preliminariile CE 2008. Şi ivorianul Constant Djapka este refăcut, acesta ducând la bun sfârşit antrenamentul de dinaintea plecării spre Piatra Neamţ.

Vranjkovic nu mai are acelaşi spirit

Sub comanda lui Viorel Hizo la Ceahlăul se află doi dintre foştii săi elevi din perioada când „Dulăul“ a antrenat pe Pandurii, Vranjkovic şi Marius Iordache, numai primul având şanse să prindă un loc de titular. Iordache este accidentat şi probabil nu va evolua, la fel ca Nohai, suspendat. Prezenţa lui „Voica“ pe teren nu-l sperie pe „Geană“, bosniacul având evoluţii slabe de la plecarea sa de la Pandurii. „Vranjkovic este un jucător valoros, dar nu ştiu în ce formă este acum, probabil că nu mai are acelaşi spirit pe care îl avea la Pandurii“, a afirmat Neagoe.
Pandurii Târgu Jiu va fi susţinută la Piatra Neamţ de circa 50 de suporteri, clubul punând la dispoziţia galeriei „Durii“ un autocar. Aceştia şi-au refăcut arsenalul, steaguri, tobe şi alte materiale asemenea celor care au ars în incendiul ce a mistuit vestiarele echipei Pandurii în urmă cu o săptămână. 

Djapka, oferta de Steaua

Preşedintele clubului oltean, Marin Condescu, a confirmat interesul Stelei pentru ivorianul Constant Djapka, însă internaţionalul Coastei de Fildeş nu va părăsi gruparea gorjeană, cel puţin până în pauza competiţională. „Este adevărat că îl doresc cei de la Steaua şi am discutat, dar nu îl vom da pe Djapka. Ne mai gândim până în iarnă, dar acum nu va pleca. Nu vrem să facem afaceri cu un jucător care ne este foarte util în acest moment şi nici nu le putem lua spectatorilor noştri bucuria de a veni la stadion să-l vadă pe Djapka“, a spus Condescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU