21.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportEşec dureros pentru Bondrea în Trivale

Eşec dureros pentru Bondrea în Trivale

După trei rezultate pozitive care au dus-o pe primul loc al clasamentului, formaţia vâlceană CS Municipal a avut parte de un duş rece în Trivale, acolo unde FC Argeş s-a impus cu 4-0. Vâlcenii nu au avut nici măcar o ocazie periculoasă. Tehnicianul Marian Bondrea a spus că se aştepta la un recul al formaţiei din Zăvoi, dar spera să fie spre mijlocul turului de campionat. „Lipsa de omogenitate duce la inconstanţă în rezultate. Am primit patru goluri la Piteşti, toate din faze fixe, de care îmi era teamă. Este un rezultat dureros, dar trebuie să o luăm de la capăt, nu avem altă soluţie. Urmează o partidă dificilă pe propriul teren, cu FC Bihor, partidă pe care trebuie să o câştigăm pentru ca fotbaliştii tineri ai CSM-ului să prindă curaj“, a precizat antrenorul vâlcenilor. Marian Bondrea a mai spus că a încercat să-i surprindă pe oaspeţi prin titularizarea brazilianului Robson, în locul lui Vidakovic şi al lui Sergiu Popescu în locul lui Melcea şi a admis că nu au fost cele mai bune soluţii. După eşecul din Trivale, CS Municipal a căzut pe locul cinci al clasamentului, la trei puncte distanţă de lideră, Liberty Oradea.

Melcea şi Cilean nu joacă duminică

Marian Bondrea nu va putea conta duminică, la partida cu FC Bihor, pe două din piesele de bază din apărare, Ionuţ Cercel (entorsă) şi Ionuţ Cilean (dureri la genunchiul piciorului drept), ambii accidentaţi la Piteşti. De altfel, CS Municipal a evoluat în inferioritate numerică din minutul 85, după ce Cilean s-a accidentat după un duel cu Năstăsie şi a fost transportat la spital, Marian Bondrea făcând până atunci toate cele trei schimbări. În locul lor vor evolua, cel mai probabil, Mihai Lungan şi Sorin Chirciu, ambii nou-veniţi în pauza competiţională trecută de la Jiul Petroşani, respectiv Gloria Buzău.

Tot pe „Hidroenergia“

Conducerea de la CS Municipal a decis ca partida din etapa a cincea a Ligii a II-a, contra orădenilor de la FC Bihor (duminică, ora 11.00, Sport.ro), să se desfăşoare tot pe terenul „Hidroenergia“. Elevii lui Bondrea vor reveni „acasă“ contra Politehnicii II Timişoara, în etapa a VII-a. La stadionul din Zăvoi s-au investit 28 de miliarde de lei vechi, pentru gazon şi pista de atletism, urmând ca în perioada următoare să fie achiziţionate o instalaţie de nocturnă şi o tabelă electronică. Partida va fi arbitrată la centru de Mugurel Vădan (Bucureşti), ajutat la cele două linii de Valeriu Boştină (Bucureşti) şi Dragoş Vlad (Târgovişte). Observator va fi Adrian Râmureanu (Bucureşti).

„Ne televizează pe noi, banii îi iau alţii“

Preşedintele CS Municipal, Alin Trandafir, s-a declarat nemulţumit de modul în care se vor împărţi banii din drepturile de televizare. „Noi avem trei televizări la rând. Federaţia spune că banii se vor împărţi egal la cele 36 de formaţii. E corect? Nu e! Oricum, nu se ştie despre câţi bani e vorba, când vor veni ei… Contractul e făcut aiurea. În plus, ne-au stricat şi programul la echipă, jucăm a doua oară consecutiv duminica şi nu mai putem da nici măcar o zi liberă băieţilor“, a spus oficialul vâlcean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS