17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024

Un nou început

Liga I

„U“ Cluj – Pandurii Târgu Jiu
Stadion
„Ion Moina“, mâine, ora 19.00 (Telesport).
Formaţii probabile:
„U“ Cluj: M. Tudor – Unguruşan, Cordoş, Park, M. Jovanovic – Sabo, Dolha, Bolohan, Savu – Goga, Negrean. Antrenor: Adrian Falub.
Pandurii: Guso – Popete, Rus, Chibulcutean, Djapka – M. Voicu, Vancea, Stângă, Iordache – L. Mihai, Stromajer. Antrenor: Eugen Neagoe.
Vor arbitra: M. Drăgănescu – Z. Szekely, T. Marchiş.

Lipsită de aportul tehnicianului Eugen Neagoe, suspendat, Pandurii Târgu Jiu se mulţumeşte şi cu o remiză pe terenul nou-promovatei „U“ Cluj.

Tehnicianul pandurilor, Eugen Neagoe, nu va putea conduce de pe bancă jocul de debut al echipei sale în sezonul 2007-2008 cu „U“ Cluj, având de ispăşit ultima etapă de suspendare din cele trei dictate în urma incidentelor de la meciul cu SC Vaslui, de pe teren propriu, din campionatul trecut. Chiar dacă va oferi indicaţii doar prin intermediul secunzilor, „Geană“ are încredere că echipa sa va depăşi cu bine acest impediment. „Suntem mai puternici decât campionatul trecut pentru că jucătorii care au venit sunt de valoarea vechilor componenţi ai echipei. Cred în ei, formăm un grup valoros şi cu experienţă“, a declarat Neagoe. Acesta ar fi mulţumit şi cu un egal, în condiţiile în care pe teren vor fi jucători care vor debuta pentru Pandurii cu acest prilej. „Toţi ne dorim victoria, dar trebuie luat în calcul şi un meci egal. E foarte important să nu pierdem. Sunt şapte jucători noi, cinci dintre ei au evoluat în ultima partidă de verificare, toţi vor fi şi în lotul de 18 pentru acest joc. Le va trebui puţin timp până vor intra în atmosfera echipei la jocurile oficiale“, a precizat Neagoe.
Acesta va renunţa pentru meciul de la Cluj la serviciile lui Dragomir, fiind preferat Mândrean, care poate evolua pe ambele flancuri ale apărării, Dossey, Orac, Dedu şi celor doi brazilieni, Edmilson şi Jackson, care nu au drept de joc. 

Clubul Pandurii construieşte două terenuri de fotbal

Clubul Pandurii Târgu Jiu a renunţat temporar la extinderea peluzelor din stadionul „Municipal“, angajându-se în alte două lucrări de anvergură, construirea a două terenuri, la Rovinari şi Rânca. În baza unui parteneriat cu Consiliul Local Rovinari, ce se derulează pe 20 de ani, gruparea gorjeană construieşte un stadion pe care va evolua în campionatul viitor echipa de tineret, în cazul în care acest proiect va fi aprobat de şefii fotbalului românesc. „Am semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Local din Rovinari şi am demarat lucrările pentru a construi stadionul de acolo, în speranţa că la anul vor putea fi înfiinţate acele echipe de tineret care au fost odată“, a declarat preşedintele Marin Condescu. În acelaşi timp vor demara lucrările şi la terenul de la Rânca, unde USMO deţine un hotel. „Am ajuns la o înţelegere finală cu Consiliul Local Novaci şi vom începe lucrările la terenul de la Rânca. S-au finalizat toate procesele în justiţie şi ne-au invitat cei de la Novaci să încheiem documentele pentru teren în perioada care urmează. Aceste două locaţii unde vom construi terenurile de fotbal ne vor absorbi destule resurse materiale, financiare şi cred că e mai înţelept să ne apucăm în primăvară de peluze“, a spus Condescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU