28.4 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportSa ne fie de bine!

Sa ne fie de bine!

Liga I


Unirea Urziceni 1 Universitatea 2


• Stadion „Unirea Valahorum“, spectatori: 6.000.


• Au marcat: Aldea ’66-p. / Saceanu ‘9, Bornescu ’47-p.


Urziceni: C. Grigore – E. Nicu (’48, Leandro), Rohat, M. Jovanovic, Filatov – C. Dobre, Pojer, L. Negoita, Cr. Constantin (’55, Cr. Vlad) – Costescu (’68, Odoroaba), Aldea. Antrenor: Dan Petrescu.


Universitatea: Bornescu – Gargalie, D. Stoica, Mitchell, Rose – Dananae, Gârla, Saceanu, Dina (’84, A. Ionescu) – Baird (’77, Fl. Costea), Pârvu (’90+2, I. Gaman). Antrenor: Stefan Stoica.


• Cartonase galbene: E. Nicu, Rohat, M. Jovanovic / Bornescu, Gargalie, Rose, Saceanu, Baird.


• Au arbitrat: Ov. Hategan – I. Popa, I. Radu.


Alb-albastrii au obtinut o victorie frumoasa, la capatul unui joc bun, in care au gresit mult mai putin decât adversarii.


Antrenorul Stiintei, Stefan Stoica, a reusit sa-si mobilizeze exemplar elevii si sa produca o surpriza placuta celor 150 de fani olteni prezenti la Urziceni, cele trei puncte câstigate venind la momentul oportun.


Inca din primele minute de joc, Universitatea a demonstrat ca nu a venit in excursie, Robert Saceanu reusind sa marcheze un gol superb de la 25 de metri, sutul sau lasându-l fara replica pe portarul gazdelor (‘9).


Reusita mijlocasului craiovean a redat increderea intregii echipe, care a aratat o cu totul alta fata decât in partidele precedente. Alb-albastrii au fost mult mai precisi in aparare si au reusit sa construiasca, insa aproape toate fazele ofensive se opreau la marginea careului de 16 metri.


Ambele combatante au fost preocupate sa respecte tactica de joc si sa nu primeasca gol. In afara reusitei lui Saceanu, doar o lovitura de cap expediata de Costescu, scoasa de sub bara de Bornescu, a ridicat tribunele in picioare (’30).


Oltenii au avut si sansa


Chiar daca rezultatul de pe tabela convenea gruparii alb-albastre, Dorel si compania nu s-au retras in propria jumatate, cum s-ar fi asteptat elevii lui Dan Petrescu, si au atacat.


Acest lucru a dat si roade, in chiar primul minut de la reluare, Baird a patruns in careu si a fost faultat de Epaminonda Nicu, centralul indicând punctual cu var.


Penaltiul a fost transformat cu precizie de Mircea Bornescu, aflat la prima reusita in Liga I, si totul se indrepta spre o victorie frumoasa a Craiovei. Insa nu a fost chiar asa, pentru ca gazdele au iesit la joc si au reusit sa-si creeze destule oportunitati de a marca.


Cel care a dat tonul gazdelor a fost Cornel Dobre (’56), pentru ca Filatov (’62) si Cristi Vlad (’64) sa „precizeze“ ca meciul nu s-a incheiat. In tot acest timp, Universitatea a asteptat greselile adversarilor. Cei care au gresit au fost oltenii, mai precis Rose (’66), care l-a faultat in careu pe Aldea, cel care a transformat si lovitura de pedeapsa.


Primirea golului a avut un efect negativ asupra craiovenilor, care au inceput sa greseasca. Acest fapt era sa-i coste destul de scump, in minutul 88 fiind cât pe ce sa se restabileasca egalitatea, insa, din fericire, „torpila“ lui Liviu Negoita a intâlnit bara. Fluierul final a descretit fruntile suporterilor prezenti pe arena din Urziceni, mai ales ca favoritii au terminat meciul in „corzi“.


Universitatea a reusit, prin victoria obtinuta ieri, sa cumuleze puncte si la „adevar“, urcând pe locul 14 in clasament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII