17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânii mor mai tineri decât restul europenilor

Românii mor mai tineri decât restul europenilor

Un raport OECD Health Data, citat de reprezentanţii Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), informează că speranţa medie de viaţă a românilor este cu cinci ani mai scăzută decât a celorlalţi europeni, relatează NewsIn.
„Speranţa de viaţă scăzută a românilor se justifică şi prin faptul că România se află pe ultimele locuri şi la alte capitole ale Sănătăţii: alocarea procentuală din PIB, cheltuielile cu medicamente per capita sau consumul de medicamente. (…) Dacă România va aloca anual 1-1,5% din PIB în plus Sănătăţii, în anul 2020 se va ajunge la nivelul mediu european. Astfel, când România va privi Sănătatea ca pe o investiţie şi nu ca pe o cheltuială, treptat va creşte şi speranţa de viaţă a românilor”, a precizat coordonatorul grupului de comunicare din cadrul ARPIM, Sorin Popescu.
Conform reprezentanţilor Asociaţiei, pe primul loc în clasament se situează Elveţia, cu peste 80 de ani speranţă de viaţă, urmată îndeaproape de Islanda şi Italia. Ţările vecine, Ungaria (73,3 ani) şi Bulgaria (72,8 ani), deşi sunt sub media europeană se situează deasupra României (72,7 ani), iar Lituania (71,1 ani) şi Letonia (70,9)  sunt pe ultimele locuri şi singurele ţari unde speranţa de viaţă este mai mică decât a românilor.
„Speranţa de viaţă este direct proporţională cu investiţiile în sănătate şi tocmai de aceea poziţia României în acest clasament nu reprezintă o surpriză. Investiţia în medicamentele de ultimă generaţie este un factor al scăderii speranţei de viaţă. Cel mai recent raport EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations) arată că, la nivel global, între 40-59% din creşterea speranţei de viaţă pe o perioadă de aproximativ 10 ani se datorează medicamentelor inovatoare şi poate cel mai important, accesului la aceste medicamente. Din păcate, inovaţia în România este pe lista de aşteptare, întrucât sunt mai bine de cinci ani de când nu au fost introduse spre compensare sau gratuitate terapii noi. (…) Sunt medicamente în mare parte pentru bolnavii de cancer, de hepatită, diabet, cei cu boli cardiovasculare, pe scurt pentru bolnavii cronici care luptă în fiecare zi pentru supravieţuire”, a declarat directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS