22.8 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBurse de mii de lei pentru doctoranzii doljeni

Burse de mii de lei pentru doctoranzii doljeni

Persoanele cu rezultate excepţionale, care vor să-şi continue educaţia, pot beneficia de burse doctorale şi postdoctorale, a căror valoare poate ajunge până la câteva mii de lei pe lună. În ultimii ani, peste 120 de doctoranzi şi 60 de postdoctoranzi ai Universităţii din Craiova au beneficiat de astfel de burse.

Banii nu mai sunt un impediment foarte mare în continuarea studiilor universitare cu studii de doctorat şi postdoctorat. Persoanele care au performanţe în educaţie pot beneficia de burse de doctorat şi postdoctorat, finanţate cu sprijin european. Din 2008 şi până în prezent, Universitatea din Craiova a reuşit să implementeze mai multe proiecte europene, finanţate prin POSDRU, prin care a oferit astfel de burse pentru aproximativ 120 de doctoranzi.
„Unul dintre proiecte, în valoare de cinci milioane de lei, a început în 2008. Prin acesta sunt finanţaţi 58 de doctoranzi, care primesc o bursă de 1.850 de lei pe lună. În plus, aceştia beneficiază de mobilităţi externe, între trei şi opt luni, la universităţi din UE, în perioada respectivă valoarea burselor fiind de 3.700 lei/lună. De asemenea, fiecare dintre ei a primit un laptop, astfel încât să-şi poată desfăşura mai bine activitatea“, a declarat prof. dr. ing. Dan Popescu, prorector cu probleme de învăţare la Universitatea din Craiova.
În 2009, prin alte două proiecte de burse doctorale (unul în parteriat cu Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea din Oradea şi Institutul Fraunhofer din Germania, iar celălalt în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara), încă 45 de doctoranzi au beneficiat de burse (în valoare de 1.850 lei/lună), de stagii de cercetare în UE (3.700 lei/lună pentru o perioadă cuprinsă între trei şi opt luni) şi de participări la conferinţe internaţionale şi diverse workshopuri.
„Pe 1 decembrie 2010, am semnat un contract de finanţare pentru un nou proiect, în valoare de aproximativ zece milioane de lei, care se implementează în perioada 2010-2013 şi care oferă sprijin financiar de 2.200 lei/lună pentru 85 de doctoranzi, din care 45 din Universitatea din Craiova şi 40 din Universitatea de Vest din Timişoara“, a declarat Gabriel Olteanu, secretar ştiinţific al Senatului Universităţii din Craiova.
Acesta a explicat că, începând de anul trecut, Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi cea din Sibiu, implementează un proiect de susţine a cercetării postdoctorale. Prin acest proiect, 80 de cercetători, din care 60 din Craiova, beneficiază de sprijin financiar în valoare de 4.000 lei/lună.

„Dacă nu-şi îndeplineşte sarcinile, persoana respectivă este obligată să returneze banii“

Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, persoanele care decid să-şi aprofundeze studiile trebuie însă să aibă în vedere faptul că trebuie să fie acceptate în proiect şi ulterior să-şi îndeplinească sarcinile stabilite prin contractul pe care-l semnează la demararea studiilor.
„Dacă nu-şi îndeplineşte sarcinile sau se retrage pe perioada desfăşurării doctoratului, persoana respectivă este obligată să returneze toţi banii pe care i-a primit“, a explicat prof. dr. ing. Dan Popescu.
Pentru bursele doctorale, pentru că majoritatea persoanelor nu au alte resurse financiare decât bursa, este nevoie de un girant.
„Lucrurile trebuie privite contractual. Când aplică pentru obţinerea bursei, se angajează pentru atingerea unei ţinte minimale, stabilită prin ghidul aplicantului (un număr de articole, un număr de participări la conferinţe, finalizarea şi susţinerea tezei de doctorat etc.). Aceste ţinte nu sunt greu de atins. Dacă totuşi se întâmplă, cheltuiala făcută cu respectiva persoană este declarată neeligibilă şi universitatea trebuie s-o restituie, urmând ca doctorandul să o ramburseze universităţii“, a precizat Gabriel Olteanu.
Acesta a explicat că, până în prezent, nu s-a întâmplat ca vreun doctorand să nu-şi atingă ţintele propuse în contract. Înainte, când doctoranzii primeau bursele de la minister, nu exista obligaţia de a gira bursa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII