19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalSprijinul pentru motorină, solicitat până pe 31 decembrie

Sprijinul pentru motorină, solicitat până pe 31 decembrie

Producătorii agricoli care vor avea nevoie de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură pentru anul 2011 pot depune cererea de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare până la 31 decembrie 2010. „Cererea de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare se depune la centrul judeţean APIA. Prin această cerere, beneficiarii estimează cantitatea de motorină care va fi utilizată în anul 2011 la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare şi pentru care solicită trimestrial ajutorul de stat“, se arată într-un comunicat emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA, beneficiarii trebuie să depună la centrele judeţene APIA o cerere trimestrială pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit HG nr. 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucărilor mecanice în agricultură se stabileşte o acciză redusă de 21 euro/1.000 litri. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU