22.8 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDisponibilizare prin externalizare

Disponibilizare prin externalizare

Obligat să reducă cheltuielile de personal, CRTS Craiova a externalizat posturile de şofer şi instalator. A făcut astfel economie la salarii, dar va trebui să achite, în schimb, prestaţiile celor doi foşti angajaţi.

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Craiova şi-a externalizat şoferul şi instalatorul, pentru a reduce cheltuielile de personal. Decizia a fost luată de conducerea unităţii sanitare după ce Institutul de Hematologie din Bucureşti, în subordinea căruia funcţionează, a aprobat o organigramă cu 28 de posturi în loc de 33, de la 1 septembrie 2010. Ca să se încadreze în noua organigramă, conducerea CRTS Craiova a restructurat două posturi vacante (de asistent medical şi chimist) şi unul de audit intern, care era ocupat de o pensionară. Au mai rămas două posturi de redus. După îndelungi cugetări, conducerea a stabilit că se poate debarasa de şofer şi instalator, chiar dacă erau posturi unice. Angajaţii vizaţi au primit hârtii că de la 1 septembrie nu mai lucrează în cadrul unităţii.

Sindicatele susţin că s-a încălcat Codul Muncii

Potrivit sindicatelor, preavizul nu s-ar fi făcut întocmai după litera legii. „Oamenii erau în concediu de odihnă când au fost anunţaţi. Ar fi trebuit specificată perioada de preaviz, motivele pentru care se făcea disponibilizarea. Disponibilizările s-au făcut ilegal şi fără consultarea salariaţilor“, susţine Ion Cotojman, lider SANITAS.
Cotojman spune că CRTS ar fi avut în schimb alte variante de restructurare: „În perioada următoare se va vacanta un post de chimist. Acesta îndeplinea condiţiile de pensionare încă de acum două luni. Până în luna martie urmează să se mai pensioneze o asistentă medicală şi încă un chimist“.
Replica directorului CRTS, dr. Sebastiana Bran, a fost că nu putea să renunţe la specialişti: „În condiţiile în care eram obligată să reduc cheltuielile de personal, nu puteam să îmi permit să dau afară biologi, chimişti sau asistenţi medicali. Avem mare nevoie de specialişti“. Directoarea CRTS Craiova a mai spus că disponibilizările de personal s-au făcut cu respectarea Codului Muncii.
După disponibilizarea instalatorului şi şoferului, CRTS şi-a dat seama însă că nu se putea lipsi de serviciile acestora, motiv pentru care a găsit o modalitate să-i păstreze în unitate: externalizarea.
Instalatorul a acceptat să facă un contract de persoană fizică autorizată, iar şoferul va fi preluat de o firmă privată de prestări servicii, agreată de Institutul de Hematologie Bucureşti.
Şi, uite aşa, cheltuielile de personal ale unităţii sanitare au scăzut. Despre cheltuielile materiale însă…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII