22.8 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCEZ începe să taie curentul la CFR

CEZ începe să taie curentul la CFR

Războiul dintre CEZ România şi CNCFR continuă. CEZ Vânzare a anunţat ieri, într-un comunicat de presă, că a început procesul de deconectare a 58 de puncte de consum aparţinând căilor ferate, întrucât ceferiştii nu şi-au plătit datoriile la curent.

 

CEZ a precizat că a luat această măsură în urma numeroaselor încercări de recuperare a datoriilor şi consideră că întreruperea curentului este o „măsură simbolică, singura care poate fi luată în calcul la această dată“, după cum se arată în comunicat. „Startul procesului de deconectare a fost anunţat ieri-dimineaţă Ministerului Transporturilor, Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi reprezentanţilor CFR printr-o a treia scrisoare deschisă“, a declarat pentru GdS Iulia Borsan, reprezentanta Departamentului de Comunicare al CEZ România. Aceasta a precizat că deconectarea de la curent se va face doar la clădirile administrative şi că acestea au fost discutate şi agreate cu CFR. „Nealimentarea acestora nu pune în pericol siguranţa transportului feroviar. Negocierile pe care le-am purtat au luat în calcul ca deconectările să nu fie împotriva legii, adică să nu periclităm siguranţa pe şine şi a sistemului naţional energetic“, a mai spus Iulia Borsan. Decizia CEZ, de a le tăia curentul ceferiştilor, pare surprinzătoare dacă ţinem cont de declaraţia Oanei Brânzan, purtătoarea de cuvânt a CNCFR, acordată GdS. În cursul dimineţii, aceasta nu ştia nimic despre debranşarea anunţată de CEZ. „S-a decis să nu se întrerupă energia la nici o staţiea CNCFR, iar CNCFR s-a angajat să plătească eşalonat, în funcţie de încasări, din taxa de utilizare a infrastructurii“, a spus aceasta. „Noi nu am primit nici un grafic de eşalonare“, a replicat Iulia Borsan. În toată această dispută „te debranşez, ba nu te debranşez“, un lucru e cert. Ieri, în jurul orei 17.00, Gara Craiova, inclusă pe lista punctelor care urma să rămână în beznă, avea curent.

 

CEZ, comportament indecent

 

Adjunctul şefului de divizie tehnic din Regionala CFR Craiova, Florin Anghelina, a declarat pentru NewsIn că nu i se pare corect modul în care a procedat CEZ. „În jurul orei 15.00, am primit somaţia din partea CEZ prin care Regionala CFR Craiova este informată că în anumite puncte se va începe debranşarea. Trebuie să menţionez că nu mi se pare corect cum au procedat cei de la CEZ, deoarece încă de luni reprezentanţii CFR SA au început discuţiile cu cei de la Electrica, discuţii care nu s-au finalizat. Această somaţie a venit când la nivelul Companiei CFR SA se purtau discuţii şi se făceau demersuri pentru a se mai face plăţi către Electrica“, a declarat Anghelina, potrivit NewsIn. Acesta a precizat că circulaţia trenurilor nu va fi afectată, întrucât se vor debranşa punctele care nu au legătura cu traficul feroviar, respectiv birouri, districte şi secţii de linii. „Până la această oră, nu s-a efectuat debranşarea, dar ne aşteptăm ca şi anul trecut după două ore de la primirea somaţiei să se efectueze debranşarea“, a mai spus Anghelina.

Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Frăţică, Gara Craiova nu va avea de suferit dacă i se va tăia curentul. „Noi avem un grup puternic, un generator care poate merge încontinuu 48 de ore. Cred că la Craiova nici nu vor opri curentul. Din câte am înţeles, l-au oprit la toate unităţile între Işalniţa şi Filiaşi, la Gura Motru şi Rovinari“, a declarat Frăţică. Acesta a precizat că problema datoriilor se va rezolva în cursul acestei săptămâni. „Se va da o hotărâre de guvern prin care se va mări capitalul social al companiei“, a spus liderul sindical.

CNCFR, datoare vândută

CEZ are de recuperat de la CNCFR 161,28 milioane de lei, din care penalizările reprezintă aproape un sfert, 41,28 milioane de lei. Din cele 58 de puncte, 13 sunt din Dolj. Printre acestea figurează Gara Craiova şi Poliţia Transporturi. Alte 12 puncte sunt din Gorj, patru din Mehedinţi, unul din Vâlcea şi 18 din Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII