Cei mai multi dintre ei sunt inca prescolari, altii au ajuns deja la vârsta adolescentei. Au avut sansa sa cunoasca si caldura bratelor materne, insa de ani buni traiesc doar cu amintirea parintilor. Treptat, si-au dedicat intreaga lor dragoste bunicilor.
Au vârste fragede. Nu au alaturi de ei parintii; acestia, fie au fost rapusi de boala sau accidente, fie sunt plecati in strainatate sau, pur si simplu, i-au parasit. Pentru ei, „mami si tati“ sunt acum bunica si bunicul… La vârsta a treia, dupa o viata de munca si griji, batrânii si-au reluat rolul de parinti, extrem de ingrijorati de soarta micutilor. Nu si-au pierdut rabdarea, buchisesc impreuna cu nepoteii primele litere din abecedar, le raspund cu mare dragoste, dupa stiiinta lor, la curiozitatile specifice vârstei.
Bunica si mama, de 20 de ani
Asistentii sociali ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Dolj cunosc fiecare copil aflat in ingrijirea bunicilor. Fiecare caz are propria lui poveste emotionanta…
Victoria Crâsmaru are 68 de ani. Este o femeie maruntica, de aproximativ 1,50 m si 40 de kilograme. In urma cu doar trei luni, a avut un accident vascular si a ramas cu grave probleme de vedere si in imposibilitatea de a-si folosi normal mâna dreapta. De câtiva ani i-a fost depistat si cancer mamar, aflându-se acum intr-un stadiu avansat al bolii. Merge greu, picioarele ii sunt umflate si vinete. Are oscilatii de tensiune foarte mari, care ii pot pune in orice clipa viata in pericol. In ciuda sanatatii subrede, batrâna este „mama“ pentru patru copii. „Am avut o viata plina de necazuri si greutati. Fata mea, mama a patru copii, a decis sa divorteze de sotul ei… Nu se mai intelegeau si asta era singura solutie. El a plecat sa isi refaca viata, ea, ca sa nu se lase mai prejos, a luat aceeasi decizie. I-am intrebat ce vor face cu copiii, ce viata vor sa le ofere… Mi-au raspuns nepasatori ca ii vor duce la leaganul de copii. Le-am zis atunci: «De-asta ati facut voi copiii, sa ii dati la stat? Eu asa am facut cu voi?». Desi in acea perioada eram vaduva de peste cinci ani, am hotarât ca trebuie sa iau in mâini soarta nepotilor mei. Oricum, ii ingrijisem de când i-a adus de la spital, de aproximativ 20 de ani. Când am luat copiii la mine, lucram inca, eram contabil-sef in invatamânt, la Cluj“, a povestit cu lacrimi in ochi batrâna.
„Stau lânga mine si plâng si ma roaga sa ma fac bine, sa nu mor niciodata“
De atunci, indiferent daca a fost zi sau noapte, batrâna a vegheat la capatâiul nepotilor. I-a crescut de când s-au nascut, i-a invatat sa manânce, sa mearga, sa vorbeasca. Acum sunt mari, insa nu sunt inca pe picioarele lor. Cel mai mare dintre ei, Gabriel, va implini peste câteva luni 20 de ani, Marius Florin este un elev eminent si are 18 ani, iar gemenele Lidia si Brigitte au 16 ani. Batrâna incearca pe cât posibil sa isi menajeze copiii, dorindu-si foarte mult sa nu le rapeasca din timpul alocat studiului. Este trista insa, pentru ca nu are banii necesari sa trateze dantura nepotului cel mare, iar acesta nu poate da acum admiterea la Academia de Politie, desi isi dorea foarte mult acest lucru. „Din cauza mea, nu isi poate urma visul sa devina politist. Ma doare sufletul când ma gândesc. Gabriel invata pentru bac, ii place foarte mult matematica, este olimpic. Acum câteva zile mi-a cerut bani sa se inscrie la un nou concurs de matematica. Si fetele mele sunt primele din clasa la invatatura. Ma bucur din suflet ca sunt inteligenti, invata singuri, desi nu le-am oferit nici macar o ora de meditatie. Ma iubesc enorm, imi spun «mama». Le zic, uneori, ca trebuie sa o respecte si pe mama lor naturala, dar imi raspund suparati ca mama este cea care i-a crescut si nu cea care i-a lasat… De când sunt bolnava, permanent ma intreaba: «Mama, vrei apa, ai nevoie de ceva?»… Sunt nopti când stau lânga mine si plâng si ma roaga sa ma fac bine, sa nu mor niciodata. Copiii astia sunt sufletul meu, ma gândesc cu groaza ce o sa se intâmple cu ei când nu o sa mai fiu. Sunt trista ca nu le-am putut oferi mare lucru, nici macar fotografii nu am avut bani sa le fac…“, a spus Victoria Crâsmaru. Parintii copiilor si-au refacut vietile, s-au recasatorit, au alti copii, dar rar isi mai amintesc si de cele cinci suflete…
Din putinii lor bani, de 8 Martie, copiii i-au cumparat zambile bunicii care i-a crescut.
„Mamaie, sa nu mori!“
Alta poveste cutremuratoare este cea a familiei Prasacu din Craiova. Pensionari amândoi, sotii Prasacu isi cresc, de la numai câteva luni, nepotica acum in vârsta de sapte ani. Mama Mirunei Gabriela a decedat, iar tatal fetitei este profesor la un institut de cercetare in Casablanca, Maroc. O suna pe micuta saptamânal, dar de vazut nu o vede cu anii. „Am crescut-o pe Miruna, nume foarte drag fetei mele, de la zece luni. Când a mai crescut i-am povestit ce s-a intâmplat cu mama ei. Nu stiu cât de mult intelege ea ce inseamna a muri, insa are zile când ma roaga sa ii povestesc despre ea, sa ii arat fotografiile… Mergem impreuna la cimitir, plângem, punem flori. Cum ajunge la mormânt, Miruna pupa fotografia mamei si se roaga pentru ea. Când nu ma simt bine, fetita nu se desprinde de patul meu si ma roaga: «Mamaie, sa nu mori!». Ma podidesc lacrimile când o aud…“, a povestit Liana Prasacu, bunica Mirunei. In urma cu numai o saptamâna, in casa familiei Prasacu a fost sarbatoare. Bunicii s-au interesat de cel mai bun invatator si au inscris-o in clasa I pe fetita care stie deja sa scrie si sa citeasca. „Fetita asta e totul pentru noi. Dupa decesul copilei noastre, ea a fost ingerul care ne-a dat putere sa traim, sa ne dorim sa mergem mai departe. In toamna incepem deja clasa I, acum incep adevaratele probleme. Au trecut cinci ani blestemati de la moartea fiicei mele, saptamâna viitoare ii facem pomana“, a mai spus bunica.
De 8 Martie, Miruna i-a adus bunicii o fotografie inscriptionata „La multi ani, mamico!“…
