Sute de tineri craioveni donează picături de viață

Peste 600 de tineri craioveni au demarat o campanie de donare de sânge care va dura o lună


Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%. Suntem pe ultimul loc în Europa la numărul donatorilor de sânge. Peste 600 de tineri craioveni, convinși că putem schimba ceva în acest sens, au demarat săptămâna aceasta o campanie de donare de sânge prin care vor să asigure necesarul de sânge pentru bolnavii din spitalele doljene. Donatorii speră ca prin puterea exemplului să convingă cât mai mulți oameni să meargă să doneze picături de viață.

La fiecare trei secunde, un pacient are nevoie de sânge. Lipsa donatorilor este însă o problemă cu care se confruntă spitalele doljene. Studiile Institutului de Hematologie arată că doar 1,7% dintre români sunt donatori, comparativ cu țările din vârful clasamentului, care ajung și la 6,8%. Din această cauză, nu de puţine ori cantitatea colectată se dovedeşte a fi insuficientă comparativ cu cererea foarte mare înregistrată de unităţile sanitare. Convinși că în acest domeniu se poate schimba ceva dacă oamenii sunt informați, peste 600 de tineri craioveni, alături de Salvați Copiii, filiala Dolj, au demarat o campanie prin care zilnic în jur de 40 de persoane au mers să doneze sânge. Medicul Constantin Mogoșanu este cel care coordonează acțiunea. Joi dimineață l-am găsit la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, alături de 40 de tineri care așteptau să doneze sânge. „Campania este organizată de Salvați Copiii, filiala Dolj, în parteneriat cu toate școlile postliceale din Craiova. Foarte mulți tineri ni s-au alăturat. S-au făcut liste și în fiecare zi în jur de 40 de persoane au venit să doneze. Încercăm ca, pe o perioadă de cel puțin o lună, să asigurăm un flux continuu de donatori. În România ar trebui să se facă mai multe campanii de conștientizare a necesității donării de sânge. Suntem pe ultimele locuri în Europa la numărul donatorilor de sânge. Cei mai mulți își dau seama de cât de important este actul donării atunci când cineva apropiat lor are nevoie de sânge ca să poată supraviețui. În fiecare zi, la Centru am găsit aparținători disperați să găsească donatori. Puterea exemplului poate schimba societatea. Noi asta dorim să arătăm și sperăm ca tot mai mulți oameni să audă de inițiativa noastră și să ni se alăture“, spune medicul.

„450 de mililitri de sânge salvează cel puțin trei vieți“

„Donaţi sânge!“ este îndemnul tinerilor care merg zilnic la Centrul de Transfuzie Sanguină Craiova. Conștientă că pe paturile spitalelor din Craiova zilnic zeci de bolnavi așteaptă ca cineva să doneze sânge pentru ei, Mădălina Gârju s-a implicat în campanie. Este prima dată când donează sânge, dar spune convinsă că nu este și ultima dată: „Sunt conștientă că în spitalele din România este mereu criză de sânge. Donatorii sunt, din păcate, foarte puțini. Am decis să mă alătur acestei campanii pentru a salva vieți, dar și pentru a-i îndruma și pe alții să facă acest gest. Cu siguranță, o să vin să mai donez sânge și altă dată. Am venit însoțită și de alți colegii și prieteni. Sperăm ca până la sfârșitul campaniei să ni se alăture cât mai mulți oameni. Mesajul pentru cei care nu au donat niciodată este să lase frica deoparte și să se gândească la faptul că 450 de mililitri de sânge salvează cel puțin trei vieți“.

Prin puterea exemplului vrea și Radu Găulea să convingă oamenii să meargă să doneze sânge. Băiatul spune că și-a dat seama de cât de important este să mergi să faci acest gest când a văzut disperarea din ochii aparținătorilor care vin la Centrul de Donare să facă rost de sânge pentru rudele aflate în spital: „Nu este prima dată când donez. În urmă cu un an am mai făcut acest gest. Reprezentanții Centrului de Donare s-au bucurat foarte mult că am venit în număr atât de mare și ne-au sprijinit în toate aceste zile. În toate spitalele sunt pacienți care au nevoie de sânge. Pentru ei suntem aici și sperăm să reușim să ajutăm cât mai mulți bolnavi.

Cei care nu au donat niciodată și pot face asta trebuie să știe că donarea de sânge are beneficii asupra sănătății lor“.

„În mod normal, zilnic, donează în jur de 50 de oameni“


Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova spun că de când a început campania, numărul persoanelor care vin să doneze aproape s-a dublat. O mare problemă a celor care vor să ajute bolnavii care au nevoie de sânge este că, la rândul lor, au diferite probleme de sănătate sau nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate și sunt respinși. „Campania inițiată de acești tineri este foarte importantă pentru Centrul de Transfuzie Sanguină din Craiova. La fel de important este ca medicii să se unească și să promoveze actul donării. Chiar dacă nu toți sunt eligibili să devină donatori, faptul că vin aici, că avem un număr mare de persoane din care să selectăm este foarte important. În mod normal, zilnic, donează în jur de 50 de oameni, iar acum numărul a crescut. Sunt zile în care vin și 100 de persoane să doneze, dar sunt refuzate pentru că nu sunt eligibile. Într-o zi am avut 36 de oameni, iar dintre aceștia doar 16 au fost acceptați“, declară dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova.

„Donarea este o necesitate“

La o donare se recoltează aproximativ 500 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în două săptămâni. Două dintre avantajele donatorului sunt că primeşte rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH, grupă sangvină, hepatita B, C, HIV (SIDA) și altele. Acestea sunt confidenţiale. La cerere, există posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite precum calcemie, glicemie, colesterol, EKG, radiografie pulmonară.

Dr. Adriana Turculeanu spune că oamenii trebuie să conștientizeze că, spre deosebire de medicamente, sângele nu poate fi fabricat, nu se poate cumpăra, iar atunci când cineva are nevoie de o transfuzie, singura soluție este donarea. „Donarea este o necesitate pentru că sângele a devenit un produs biologic similar terapiei antibioticelor. Gestul tuturor oamenilor care încearcă să devină donatori este de apreciat și trebuie susținut. Cei mai mulți vin să doneze atunci când cineva din familie are nevoie. Noi îi încurajăm pe toți cei care pot să vină să doneze pentru că așa pot salva vieți“, a precizat dr. Adriana Turculeanu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova.

Toți cei 600 de tineri care au decis să se implice în campania de donare de sânge au hotărât să strângă bonurile valorice pe care le primesc și să le ducă la un cămin de bătrâni sau de copii.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 21 noiembrie 2016

Actualitate

» Ce venituri colosale au liderii sindicali din România
» DNA: Prejudiciul din dosarul Microsoft – 67 milioane de dolari
» Iohannis a promulgat legea privind industria națională de aparăre
» Guvernul va lansa programul ,,Prima Cameră” pentru copiii instituţionalizaţi
» România riscă o procedură de infringement, dacă nu modifică proporția de 51% produse românești la raft
» Corpul de Control al prim-ministrului: În 5 ani, s-au plătit 18,1 milioane de lei pe 29 de studii de fezabilitate care nu au fost utilizate niciodată
» Sumele refuzate de bănci la plată au crescut în octombrie față de septembrie cu 30%
» SUA: Hillary Clinton – avans de 1,7 milioane de voturi, deşi a pierdut alegerile prezidenţiale
» ANAF adaugă rubrici noi pentru completarea formularului „Adeverinţă de venit”
» Putin: Ţări NATO au fost supuse presiunilor SUA pentru a găzdui sisteme antirachetă. Rusia va riposta
» Kovesi cere sesizarea Camerei Deputaților pentru urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu
» Elicoptere de luptă americane, aduse în România pentru exerciții
» Decizie istorică a Bisericii Catolice. Papa Francisc permite preoţilor să ierte femeile care au făcut avort
» Omul de afaceri Claudiu Florică și de doi foști directori ai Microsoft România, sub control judiciar
» Dolj: Plantare de puieţi în Greceşti
» Victor Becali rămâne în închisoare, instanţa a respins cererea de liberare condiţionată
» România pe ultimul loc din Europa în privinţa infrastructurilor de transport aerian
» O craioveancă, depistată în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis
» Programul “Rabla”, suplimentat cu peste 3.500 de tichete

Publireportaj

» SĂ FIM MAI BUNI DE SĂRBĂTORI: Campanie de strângere de jucării, la „Aman“

Local

» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Dolj

» Parcarea cu plată și impozitul pe „paragină“, noile taxe în 2017
» 23 de milioane de lei pentru 3.538 de vouchere
» Radio Sud continuă campania „Colorează ŞI TU viața unui copil“
» Balta de la Calafat seacă şi bugetul local
» Luptătorii Șerban și Boboc, achitați definitiv la Curtea de Apel Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Dolj: Peste 200 de persoane au fost prezente la Caravana SMURD “Fii pregătit!”
» Judecarea contestațiilor formulate de ”Gigioc” și alți șase inculpați, amânată pentru mâine
» Dolj: Incendiu la o casă din Calafat

Gorj

» Salvarea, acuzată că a venit cu întârziere
» Zeci de dosare penale pentru infracţiuni în domeniul silvic
» 610 ani de la prima atestare documentară a oraşului Târgu Jiu
» Gorj: Carne în putrefacţie în vitrina unui magazin alimentar
» Gorj: Nu au bani pentru salariile asistaţilor social
» Gorj: Au fost tipărite buletinele de vot
» Brâncuşi, omagiat în Belarus
» Gorj: Colegiul din Mătăsari creşte prin ERASMUS

Olt

» Olt: Pompier la serviciu, om de onoare în timpul liber

Mehedinţi

» Razii pe şoselele din Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Pieton accidentat mortal în comuna Mihăieşti

Sport

» „GP“ Craiova a câștigat faza județeană a Trofeului „Gheorghe Ene“
» Luptătoarele din Bănie, campioane la cadete și junioare
» Jovan Markovici o menține pe CSU U17 în cursa pentru locul 1
» Pro Junior Craiova reprezintă Doljul la Trofeul „Gheorghe Ola“
» Baschet (m): Prima înfrângere acasă pentru Craiova

Sanatate

» Vlad Voiculescu, ministrul sănătăţi: „Nu antibiotice la-ntâmplare“

Educatie

» 15 școli și grădinițe nu au încă directori

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top