22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiRătăcirea lui Crin Antonescu (II)

Rătăcirea lui Crin Antonescu (II)

Crin Antonescu, şeful
liberalilor, a găsit două soluţii pentru salvarea României: se pupă pe gură cu comunismul (PSD) şi cu securitatea (PC). Nici că se putea o combinaţie mai mortală!
Dorinţa orgasmică, de a înlătura de la putere pe preşedintele Băsescu şi PDL, i-a întunecat minţile. Nimic nu mai contează. Trecutul de dreapta al PNL, seniorii care refuză să facă declaraţii de susţinere, excluderea Monei Muscă pentru acuzaţii mai puţin grave decât acelea adresate lui Voiculescu, nucleul dur al partidului, care după pupatul cu Mircea Geoană, înghiţit cu greu, trebuie să asiste acum, neputincios, la un menage a trois: Antonescu, Ponta, Voiculescu.
Toată lumea înţelege că partidul lui Voiculescu caută blana unui dulău să intre în parlament, mai puţin înţelege cum Antonescu acceptă să devină cărăuş de lux pentru un astfel de partid minuscul. Câte voturi i-ar aduce PC, când la trecutele alegeri abia strângea 2-3%?
Care sunt direcţiile de acţiune comune pentru cele trei partide? Nimeni nu ştie exact. Şi sunt multe de lămurit. Cota unică versus impozitarea progresivă, sprijinirea întreprinzătorilor versus ajutoare sociale, diminuarea rolului statului versus creşterea influenţei statului în toate sectoarele, diminuarea impozitării versus creşterea fiscalizării pentru asigurarea bugetului etc. Iar la impunerea clientelei pe posturi va fi măcel în toată regula.
Din 1998 până în 2008 am fost simplu membru PNL. M-am bucurat când Tăriceanu a devenit premier, sperând că, în sfârşit, va trece la modernizarea statului român. Am tot aşteptat, dar cruntă dezamăgire. Când am văzut că nu se întâmplă nimic în educaţie, dar nici în alte domenii am început  
să-mi strig public dezamă-girea. Drept urmare, am fost dat afară, dar am şi demisionat. Nu mai contează care dintre cele două variante a contat.
Nu credeam însă că decăderea PNL va fi aşa de dramatică. Faptul că Tăriceanu şi Vosganian au lăsat bugetele praf şi pulbere mai puteam trece cu vederea. Nu i-a dus mintea la mai mult. Dar să nu te ducă mintea şi să vinzi partidul primit în gestiune PSD-ului, cum a făcut odinioară Athanasiu cu partidul lui Titel Petrescu, e prea mult. Nici  în visele cele mai negre n-aş fi crezut aşa ceva.
Cum o alianţă bipolară nu s-a prea văzut pe meleaguri dâmboviţene, e clar că, de fapt, PSD va conduce valsul. Iar PNL va trebui să înghită toate piruetele. Ajungând un partid de stânga, anexă a PSD. Asta îşi doreşte activul PNL? N-aş crede, pe mulţi îi cunosc drept oameni oneşti şi verticali.
Nici măcar nu e o bună strategie. Eliberând culoarul de dreapta pentru PDL, lupta se va da, la viitoarele alegeri, între stânga PSD+PNL+PC şi dreapta, reprezentată doar de PDL, căruia nu-i vine să creadă ce baftă a căzut  pe capul său. De aceea tace chitic, ca mortu-n păpuşoi. Cum să nu-i convină aşa ceva.
Dar nouă, cetăţenilor de rând, ce ne convine? Eu cred că o clarificare a spectrului politic este benefică. Să avem de ales între două partide mari, de stânga şi de dreapta. Aşa funcţionează parlamentarismul în multe ţări şi e bine. Nu ne mai zăpăcesc unii care se declară de dreapta, dar au convingeri de stânga şi invers.
În curând, vom asista la Congresul de fuziune, comasare, alianţă, a celor trei partide. La Sala Palatului, în amintirea congreselor PCR.
La masa prezidiului îi vom vedea împerecheaţi, pentru simbolistica momentului, astfel: Ion Iliescu lângă Mircea Ionescu Quintus,
Marian Vanghelie lângă Neagu Djuvara, Radu Mazăre lângă Bălăceanu Stolnici, Dan Voiculescu lângă Dinu Zamfirescu şi Victor Ponta lângă Crin Antonescu.
Bravos! Felicitări!
În sală, jumătate dintre participanţi cu ochii în lacrimi.
Şi uite aşa, după dispariţia PNŢCD, încă un partid istoric se duce la groapa istoriei.
Împlinind, în mod ironic, blestemul comuniştilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

53 COMENTARII