Diavolul, la ananghie

Încep cu un citat: „În politica pentru atingerea unui scop poţi să te aliezi cu Diavolul. Trebuie doar să te asiguri că tu îl vei înşela pe el şi nu invers“, scria Karl Marx în 1852, la 16 noiembrie, într-o scrisoare adresată redactorului-şef de la New York Tribune. Asta vrea să însemne că lucrurile de obicei se termină rău dacă te laşi păcălit de Dracu’. Să nu te joci cu focul şi, dacă o faci, să fii cu băgare de seamă că soarta se poate întoarce împotriva ta. Spre deosebire de Marx, însă, nu cred în proverbul: „Fă-te frate cu Dracu’ până treci puntea!“. Cred însă că, dacă te înfrăţeşti cu Dracu’, când ajungi pe malul celălalt, deja te-ai îndrăcit, nu scapi neatins. Treci tagma întunericului, nu mai eşti înger, ai mâinile murdare. Nu poţi să zici că nici usturoi nu ai mâncat, nici gura nu îţi miroase.
Aşa şi în politică, alianţele contra naturii. Sau în gastronomie, combinaţiile varză călită cu iaurt sau dulce cu amar etc. Sau ca în căsătorie, între o jună de 20 de ani şi un bătrân de 70. Bunul-simţ ne spune că asemenea forţări ale destinului nu au cum să reuşească, deşi, în caz de urgenţă, se întâmplă tot felul de lucruri. Rezultatul mereu este un eşec.
Bref, aici se termină lunga mea introducere, pentru a spune simplu că nu văd cum ar putea fi un succes actuala coaliţie. Cum ar putea să reuşească alianţa pusă la cale de Băsescu, năşită de el, „visul lui“, cea dintre PD-L&PSD. Un guvern minoritar, care să ne treacă puntea acestei crize, era mai rezonabil. Şi PNL a rezistat doi ani în parlament, fără mari dezagremente.
Acum se putea proceda la fel, ori PSD, ori PD-L să fi făcut guvernul. PD-L era mai îndreptăţit pentru că îl avea pe Băsescu şeful real al partidului la Cotroceni, având ca preşedinte alte instrumente constituţionale. Dar, pentru echilibru, ne putem gândi că şi PSD putea să îl alcătuiască. Dacă se întâmpla aşa, adică guvern minoritar, cred că gestionarea acestei crize ar fi fost mai bună. Întâi de toate, scăpam de ce se întâmplă în esenţă în Palatul Victoria:
1) şi PD-L, şi PSD se tem să ia măsurile dureroase, nepopulare, care aduc pierdere de imagine, se tem şi de stradă şi 2) încearcă să dea vina unul pe altul pentru acest blocaj. Rezultatul palpabil e că guvernul este depăşit de criză, nu mai ştie ce să facă. Iar miniştrii se întrec în declaraţii contradictorii, dau vina unul pe altul, promit şi uită ce au promis, se dezic frecvent. Fiecare cu grija să nu îşi piardă locul sau poziţia în partid, să nu cadă în dizgraţie, să nu ajungă la DNA sau în paginile gazetelor într-un scandal care să îi compromită. Tot ce vedem, deocamdată, este o încercare haotică de a supravieţui politic, low-profile, şi de a nu asuma răspunderi.  
„Eu sunt mic, nu ştiu nimic, criza e mare!“, pare să zică Boc când e trimis la înaintare fie de Băsescu, fie de partid. Mă gândesc cu oarecare duioşie la acest guvern, în care mulţi au venit atraşi de mirajul fondurilor UE. Au stat cu ochii pe cifrele creşterii economice din anii 2000/2008 şi acum văd că au de gestionat nu vistieria plină de atunci, ci una goală. S-au lăsat atraşi de ochiul dracului şi ia-l de unde nu-i! Îi înţeleg. Ce nu înţeleg e de ce nu divorţează dacă această „căsătorie din interes“ se doveşte a fi altceva decât părea la început, când peţitoarea Băsescu le făcea ochi dulci şi îi îndemna să se ia.
Toţi au fost atraşi de sumele astronomice (pe hârtie), care promiteau prosperitate, dar s-a ajuns la sapă de lemn, foarte aproape de faliment. Nu miniştrii; ei mai au câte ceva pe acasă, ci noi. Dacă acest pact PSD-PD-L continuă, iar economia rămâne blocată, chiar că o să dăm de Dracu’ şi de frati-su la un loc.