Străbunicul şmecherului

Vlad MIXICH

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Åžmecher: ce drag îi e olteanului acest cuvânt. Mândria lui se pârguieÅŸte frumos la auzul acestei vorbe. Să fii ÅŸmecher în Oltenia nu e o simplă însuÅŸire, ci un concept, o filozofie de viaţă, o stare de spirit. Åžmecherul strânge în el întregul buchet de calităţi al savurosului oltean: isteÅ£, îndrăzneÅ£, ÅŸiret ÅŸi chefliu. Dacă prin alte părÅ£i din Å£ară îndrăzneala înseamnă lipsă de înÅ£elepciune, iar ÅŸiretenia e păcat greu de iertat, în sud, aceste ingrediente nu pot lipsi din amestecul ce duce la cel mai de ispravă soi oltenesc: ÅŸmecherul.
E înalt ÅŸi are sprâncene blonde. Nu doar sprâncenele, ci ÅŸi părul, ÅŸi barba îi îmblonzesc chipul alb ÅŸi îndelung surâzător. Singura lui pată de culoare o reprezintă ochii, de un albastru ascetic, teuton. Uneori, pe stradă, brunetele cu pielea închisă de soarele Băniei întorc uimite ochii după silueta lui decolorată. Numele îi sună imperial: Friedrich Josef. Are 25 de ani ÅŸi e olteanul ce se trage direct din primul ÅŸmecher ce a păşit în Å£inuturile prazului.
În vremea în care stăpânii Olteniei erau habsburgi, negustorii saxoni au poftit să cumpere din vigurosul vin al regiunii. Însă, localnicii au început să adauge apă în vinul vândut neamÅ£ului, ai cărui clienÅ£i ÅŸi-au manifestat nemulÅ£umirea. De aceea, negustorul s-a însoÅ£it în drumul său spre inima Valahiei cu un degustător de vinuri, un „Schmecker“ al cărui simÅ£ nu putea fi înÅŸelat nici de cel mai vajnic oltean. AÅŸa a apărut în lumea sudului ÅŸmecherul, cunoscut ca fiind acela care nu poate fi păcălit. Un astfel de Schmecker este strămoÅŸul tânărului oltean cu sprâncene blonde, care se numără printre cei 260 de membri ai actualei comunităţi germane din Craiova.
Departe de a putea egala numărul ÅŸi consistenÅ£a comunităţilor din Transilvania, nemÅ£ii craioveni sunt prezenÅ£i în Bănie de câteva sute de ani. AduÅŸi aici ca meseriaÅŸi ÅŸi învăţători pentru boierimea bogată a locului, minoritatea de limbă germană a prins cheag atât de mult, încât în 1885, la Craiova exista un consul special al Împăratului German, iar podul Brestei, o importantă cale comercială de acces, era dat în grija unei influente nemÅ£oaice, doamna Reinhardt.
Pentru Friedrich Josef, blondul descendent al vechilor germani aÅŸezaÅ£i în Oltenia, nu au mai rămas în Craiova prea multe urme ale strămoÅŸilor săi. „Cu excepÅ£ia porÅ£ii forjate a Palatului Mihail, făcută de bunicul meu, care era un artist vestit“, îmi spune tânărul, care astăzi nu mai este doar un oltean cu nume imperial, ci ÅŸi cetăţean al aceleiaÅŸi Europe din care fac parte rudele sale îndepărtate de limbă germană. „Intrarea în UE nu a schimbat nimic pentru mine, ca oltean prin venele căruia curge ÅŸi sânge german. Pentru mine, Germania rămâne ca ÅŸi ieri, doar o poveste de familie“.
DeÅŸi membri ai aceleiaÅŸi Uniuni Europene, Germania rămâne pentru olteni doar o poveste cu maÅŸini ÅŸi drumuri bune. O poveste care are însă ÅŸi trecut, un trecut din care vine cel mai îndrăgit cuvânt oltenesc: ÅŸmecherul. AcelaÅŸi cuvânt care acolo înseamnă degustător rafinat aici desemnează mai curând rolul unui supravieÅ£uitor inteligent. Căci, fiind de secole o graniţă de imperiu, Oltenia se defineÅŸte ÅŸi astăzi pentru cei mai mulÅ£i ca un spaÅ£iu în care tihna necesară degustării unui vin bun rămâne un lux. Oltenia europeană rămâne în continuare un loc în care burghezul este nevoit să se transforme în supravieÅ£uitor, un loc în care un „Schmecker“ devine întotdeauna ÅŸmecher.