Justitie pe cont propriu

Povestea este interesanta, instructiva si extrem de jenanta pentru ca poate sa fie semnalul revenirii, in plina Europa democratica si civilizata, la comportamente sociale in afara legii specifice altor timpuri si altor regiuni geografice.

Despre ce e vorba? In urma cu o saptamina, Liga Araba Europeana (AEL), cu sediul legal constituit in Anvers (micut oras belgian cunoscut ca fiind centrul mondial al comertului cu diamante), anunta, prin vocea purtatorului sau de cuvint, Abou Jahjah, ca a constituit patrule compuse din tineri si tinere de origine araba sau maghrebiana, care vor fi prezente in strada pentru a controla comportamentul altor patrule, respectiv cele ale politiei oficiale metropolitane. Ce sa controleze? Daca nu cumva politistii adopta un comportament discriminatoriu, prezumtie deci de rasism din partea autoritatilor statului… „Patrulele noastre vor urmari ca niste umbre politia din Anvers, in singurul scop de a evita ca membrii comunitatii noastre sa indure ceea ce au avut de indurat evreii din Anvers in timpul celui de-al doilea razboi mondial“. Unde urma sa se patruleze? Tocmai in acele cartiere din Anvers (Seefhoek si Borgerhout) unde populatia este in majoritate de origine araba sau maghrebiana, fapt deloc surprinzator in contextul in care toate marile aglomerari urbane din Belgia au in prezent cel putin un cartier cu populatie araba majoritara.

Reactia politicienilor a fost rapida si dura (dar fara sa-i impresioneze cu nimic pe cei din AEL): vicepresedinta socialista Laurette Oekelinx a afirmat foarte clar ca infiintarea „comitetelor de protectie ale tineretului arab“ reprezinta, in realitate, o „tentativa de substituire fata de autoritatea legala, ele afirmindu-se ca o putere paralela. Acceptind acest lucru, sintem de acord cu ideea escaladei si aceasta este ceva intolerabil… Patrulele AEL au in mod clar aparenta unor militii private“.

„Militii private“… s-a rostit deci, dupa foarte mult timp si intr-un context politic european extrem de sensibil, cuvintul care evoca demonii trecutului. Militiile private au fost, in istorie, formulele prin care membrii unor comunitati aflate in dificultate au incercat sa se organizeze suplinind fie absenta completa a fortelor de ordine, fie ineficienta lor. In epoca moderna, vigilantes, adica membrii echipelor cetatenesti de vigilenta, au aparut in perioada Vestului salbatic, ca o incercare de a aplica ordinea de catre cetatenii din orasele de frontiera, inainte de aparitia unei forte care sa aiba autoritatea legala de a face acest lucru. Erau ceva obisnuit in asezarile de mineri, dar puteau fi intilnite si in zonele unde crescatorii de vite sau fermierii isi formau primele centre rurale organizate. Pedeapsa extrema si cea mai des practicata de grupurile de vigilantes era linsajul dupa o judecata sumara, sentinta fiind, evident, fara drept de apel. Printre cele mai cunoscute exemple de grupari de vigilantes se numara cele din San Francisco, constituite in 1851 si reorganizate in 1856 pentru a face ordine cu orice pret in zona celebrei Coaste Barbare… traditie continuata de Ku Klux Klan. In secolul XX, vigilantes au revenit in forta, de data aceasta in America de Sud a anilor ’70, unde fenomenul a inceput in Argentina si s-a raspindit apoi in toate democratiile bananiere, fiind vorba despre o reactie incontrolabila a unor bande de ucigasi, care instituiau teroarea in tot ceea ce insemna opozitie politica democratica de stinga, desigur sub privirile ingaduitoare ale dictaturilor militare ale timpului. Au mai fost brigazi de vigilantes si in kibbutzurile evreiesti, unde- chiar si in prezent- exista grupari inarmate care asigura securitatea in zonele cele mai expuse atacurilor kamikaze.

Dar, pina in prezent, Europa parea a fi ferita de asemenea fenomene ingrijoratoare deoarece este vorba nu despre oarecare comunitati izolate, ci despre prezente umane masive, stabilite de mult timp in toate marile capitale sau orase europene si care au o pondere insemnata in zonele respective in tot ceea ce inseamna structuri comerciale sau administrative, avind puse la dispozitie spatii proprii de dezvoltare culturala (numai in Bruxelles, spre exemplu, emit multe posturi de radio in limba araba, au post TV propriu, scoli, case de cultura etc.). Aceste lucruri sint firesti intr-o civilizatie democratica, aceasta facindu-si un ideal politic din integrarea si respectarea tuturor valorilor umane, fara nici un fel de discriminare.

Atunci de unde vine protestul AEL? Ce-l motiveaza? Au dreptate oare cei care vorbesc despre o provocare foarte bine inscenata, menita sa ridice nivelul de tensiune intre comunitatea araba si restul populatiei intr-o conexiune cu un proces similar, care, la nivel international, sa mearga in paralel cu escaladarea evenimentelor conflictuale din Orientul Apropiat? Pe de alta parte, sa fie oare un semn ca, la nivelul fortelor de ordine, exista tensiuni reale provocate de lipsa de mijloace de care dispun in fata unei cresteri a delincventei in anumite cartiere sensibile? Poate, asa cum s-a sugerat in numeroasele dezbateri din ultimele zile de pe toate posturile de radio si de televiziune, dar si in presa belgiana, exista un adevar in ambele afirmatii.

Oricum, reactia autoritatilor statului este unanima si ferma, considerind ca prezenta unor militii acomunitare de autoaparare- apartinind oricarei comunitati – constituie o lezare majora a principiului fundamental care sta la baza existentei statului de drept, si anume posibilitatea si obligatia sa de a organiza structurile necesare aplicarii legii si asigurarii ordinii publice.

Oricum insa, semnalul a fost dat. El este ingrijorator din perspectiva descrisa pina acum. Este foarte grav si pentru ca anunta posibilitatea repetarii sale altundeva, intr-o Europa in care frustrarile acumulate la nivelul acestui tronson de populatie sint evidente si se pot extinde la toata populatia tinara, dupa un mecanism psiho-social pe care Franta l-a cunoscut in mai ’68…Semnalul trebuie luat in serios si in tarile care se alatura acum Europei democratice, acolo unde este in curs de constituire procesul de amplasare, organizare si stabilizare de comunitati umane cu cetateni cu alta origine, cultura, mentalitate si comportament decit cele ale minoritatilor traditionale. Democratie inseamna – asa cum au aratat foarte clar politicienii belgieni- acceptarea acestei diversitati, dar numai in prezenta unor reguli foarte clare de insertie sociala. Foarte clare si, implicit, foarte severe atunci cind limitele sint incalcate. De unde si concluzia belgiana: Leen Nuyts, purtatoarea de cuvind a Parchetului din Anvers, a anuntat ca, dupa consultarea cu primarul si cu procurorul din Anvers, a fost deschisa procedura de informare judiciara impotriva AEL. Rapid, democratic si corect.