10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Dispozitiv pentru uituci

În Roma antică, pentru ca nobilii să nu uite numele persoanelor cu care intrau în contact sau întâlnirile pe care urma să le aibă, aveau un asistent însărcinat să le amintească aceste lucruri. Acesta se numea „nomenclator“ şi se bucura de un statut social aparte. În zilele noastre, acesta nu mai există, însă cu nevoia de a ne aminti în câteva secunde numele unei persoane ne-am confruntat fiecare dintre noi. Tehnologia ne vine în ajutor cu tot felul de agende electronice. Pentru a veni în sprijinul „uitucilor“, oamenii de ştiinţă lucrează la un dispozitiv pentru salvarea informaţiilor. Cercetătorii britanici de la Southampton University au pus la punct un aparat digital care în fiecare zi ne ajută să înregistrăm şi să ne amintim nume, date, itinerare.

„Credem că putem să dezvoltăm destul de repede o tehnologie ce reprezintă o combinaţie între un aparat acustic şi ochelari, care vă va ajuta atunci când aveţi un lapsus. Considerăm că, peste cinci-zece ani, persoanele care au astfel de probleme vor putea utiliza un astfel de aparat“, a declarat Wendy Hall, unul dintre cercetători. Instrumentele aflate la dispoziţia celor care au tendinţa de a uita sunt numeroase: de la agendele telefoanelor mobile, la cele electronice şi la navigatoare GPS. Echipa de cercetători britanici îşi propune să combine diverse tehnologii audio şi video pentru realizarea noului aparat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS